Una dintre cele mai frumoase stațiuni din țară, care aduce la un loc legendele, istoria și sănătatea, se transformă în „prada” fotografilor din România, cu ocazia primei ediții a taberei de creație fotografică „Interferențe”. Obiectivele aparatelor se vor îndrepta însă și spre alte locuri de neratat din județul Caraș-Severin.
Școala Populară de Arte „Ion Românu” din Reșița organizează prima ediție a Taberei de creație fotografică „Interferențe”, în perioada 1 – 4 iulie. Cursanți și profesori ai școlilor de artă din țară, secția de artă fotografică, sunt invitați să participe la evenimentul care se va concentra pe stațiunea Băile Herculane.
Totuși, nu doar orașul de pe Cerna va fi „victima” fotografilor, ci și alte frumuseți din Caraș-Severin, după cum ne spune Flavian Savescu, profesor de artă fotografică la Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița. „Am ales ca locație a acestei tabere zona localității Băile Herculane pentru oportunitățile pe care le oferă și pentru că am mai derulat un proiect în cursul anului trecut aici și îmi este foarte cunoscută. Ne-am gândit că putem fotografia atât tradițiile din zona Eftimie Murgu și a complexului mulinologic, unic în această parte a Europei, cât și la peisajele de pe Valea Cernei, Cheile Țăsnei, Cascada Vânturătoarea, dar și deschiderea pe care o avem spre Caznele Dunării din zona Orșovei”.
Invitat special al taberei va fi Nelu Scripciuc, artist fotograf, președintele Foto Club Pro Arad, cel care va oferi suportul unor teme teoretice de specialitate.
Deși în luna iulie va avea loc prima ediție a acestei tabere, organizatorii speră în continuitatea sa. „Având în vedere că suntem fericiți să locuim într-o zonă plină de locuri, tradiții și oameni minunați, cu siguranță că intenția este de a continua cu astfel de tabere de creație. Dar pentru că este prima de la înființarea cursului, cu invitați de la alte școli, vom aștepta rezultatele ei înainte de a ne gândi la o eventuală nouă locație”, explică Flavian.
Organizarea unei astfel de tabere îmbină utilul cu plăcutul. Pe de-o parte, fotografii vor avea ocazia să surprindă în imagini locuri unice în țară, iar pe de altă parte, pentru județul Caraș-Severin va fi o promovare gratuită, la scară largă. „Ideea este de a crea modalități noi de exprimare pentru cursanții altor școli ce doresc să participe, de a arăta aceste lucruri minunate din această parte de țară și de a arăta publicului iubitor de fotografie felul în care aceste locuri sunt văzute prin ochiul și interpretarea fiecărui participant”, a mai spus Flavian Savescu, unul dintre cei mai implicați fotografi în promovarea frumuseților naturale din județ.
Zece persoane s-au autoevacuat dintr-un bloc din Timișoara, după ce într-unul dintre apartamente a izbucnit un incendiu. Cauza a fost o lumânare lăsată nesupravegheată. Pompierii de la ISU Timiș...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281