Frontiera de vest, atractivă din nou pentru migrații ilegale

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Poliţiştii de frontieră din Oraviţa au depistat trei cetăţeni din Tunisia, care intenţionau să intre ilegal în România pe jos, pe la frontiera verde.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat trei persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării. Persoanele, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost reţinute şi conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări. „În urma verificărilor preliminare efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni tunisieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, care nu aveau documente de identitate asupra lor. Tinerii au declarat că intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, inspector de poliție Petre Nicola.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/