Frontiera cu Serbia, luată cu „asalt” și pe uscat, și pe Dunăre!

În ultimele 24 de ore, frontierișii au muncit din greu pe teritoriul județului Caraș-Severin. Oamenii legii au prins trei cetățeni care au depășit granițele. Unul dintre aceștia avea de executat o pedeapsă cu închisoarea în țara sa de origine.

Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa au depistat un cetăţean sârb, ce intenţiona  să  intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera „verde”, deoarece avea de executat o pedeapsă de doi ani închisoare în țara natală. Cu ajutorul sistemului de supraveghere însă, sârbul a fost depistat. Imediat, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul aceluiaşi sector împreună cu Gruparea Mobilă de Jandarmi s-au deplasat la faţa locului şi l-au reținut, la aproximativ 900 metri faţă de teritoriul statului vecin.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei cetăţeanului sârb şi a cercetării acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi predat autorităţilor statului vecin.

Trecere ilegală pe fluviul Dunărea

Nici poliţiştii de frontieră din Moldova-Veche nu au avut parte de o noapte liniștită. Aceștia au depistat doi cetăţeni români care pescuiau pe Dunăre, în apele teritoriale vecine. Cu ajutorul aceluiași sistem, pe fluviul Dunărea, pe raza localităţii Baziaş, oamenii legii i-au văzut pe pescari într-o ambarcaţiune cu motor. O echipă operativă din cadrul aceluiaşi sector s-a deplasat la faţa locului procedând la interceptarea şi legitimarea persoanelor.

În urma cercetărilor s-a stabilit că cele două persoane de sex masculin sunt cetăţeni români, cu vârste de 47 şi 58 de ani, care au domiciliul pe raza judeţului Caraş-Severin. Aceştia au declarat că navigau pe fluviul Dunărea cu scopul de a pescui şi nu au realizat că au pătruns în apele teritoriale sârbeşti.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/