Fritz vrea să schimbe modul în care sunt comemorate evenimentele din 1989: „Aș vrea ca Muzeul Revoluției să fie imprimat cu spiritul Timișoarei, nu decis undeva în București”

Primarul Timișoarei le-a propus revoluționarilor ca de anul viitor să se întâlnească în cadrul unor mese rotunde în care să se analizeze modul în care este abordată comemorarea evenimentelor din decembrie 1989. Dominic Fritz a vorbit despre un traseu al revoluției care să îi ajute pe turiști să înțeleagă mai bine desfășurarea faptelor petrecute acum 31 de ani, dar și despre viziunea sa cu privire la viitorul Muzeu al Revoluției. 

„Pentru mine, faptul că în Timișoara a pornit revoluția este unul dintre lucrurile cele mai profunde care mă leagă
cu spiritul acestui oraș.”, a declarat Dominic Fritz.

În cadrul ședinței solemne a Consiliului Local Timișoara desfășurată în 16 decembrie, Fritz le-a propus revoluționarilor ca de anul viitor administrația să abordeze diferit evenimentele dedicate lunii decembrie.

„Dincolo de mândria și de bucuria că revoluția a pornit și, cel puțin pe jumătate, a și reușit în Timișoara, există și o durere despre cum tratăm de fapt memoria revoluției și nu doar ca un eveniment istoric, dar și cum îi tratăm pe cei care au participat la acest eveniment. Spuneți că a devenit un ritual aproape golit de conținut. O dată pe an ne întâlnim, politicienii ne ascultă și după aceea mergem toți acasă și ne revedem peste un an. Asta ar trebui să se schimbe. Să facem la începutul anului viitor o masă rotundă în care participă și revoluționarii, dar și un istoric, un sociolog, cineva din generația tânără, să încercăm să găsim niște răspunsuri, să producem niște idei nu doar despre ce s-a întâmplat atunci.”, a spus primarul în ședința festivă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Fritz a vorbit despre Muzeul Revoluției și despre modul în care turiștii ar trebui să aibă acces la informațiile cu privire la evenimentele din 1989.

„Eu aș vrea ca Muzeul Revoluției aici, în Timișoara, să fie marcat și imprimat cu spiritul Timișoarei și nu să fie decis undeva în București. Să găsim un răspuns: cum împăcăm Memorialul Revoluției, arhiva foarte valoroasă, cu ideea Muzeului Revoluției, cum putem să transmitem mai departe valorile revoluției generației tinere turiștilor care vin la Timișoara. Ar trebui să avem un traseu al revoluției ca timișorenii sau turiștii să simtă ce s-a întâmplat. Să găsim un răspuns despre cum scoatem din anonimat personajele care au participat la revoluție, cum ne asigurăm că povestea lor personală rămâne pentru toate generațiile care o să mai vină în Timișoara. Și să găsim un răspuns la cum putem să comemorăm acest eveniment într-o formă demnă. Dacă am reuși cu această masă rotundă, poate atunci am găsi un concept integrat despre cum vrem să ducem mai departe spiritul revoluției aici în Timișoara.”, a explicat Fritz.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/