Primarul Dominic Fritz spune că București beneficiază de un contract preferențial cu compania de stat Romgaz, astfel că plătește facturi mai mici și de cinci ori față de Timișoara. „Dacă am avea acces la un astfel de contract, Timișoara nu ar avea temperaturi scăzute la calorifere”, atenționează edilul-șef.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a salutat decizia noului prefect de Timiș, Mihai Ritivoiu, de a transmite o solicitare către Guvern în vederea acordării unui sprijin financiar de 130 de milioane lei pentru Colterm.
„Criza energetică pe care o traversăm, cu prețuri la gaz care au luat-o razna, nu este una politică. Doar Guvernul poate să ofere o soluție, nu doar Timișoarei, ci tuturor orașelor românești care mai au un sistem centralizat de termoficare”, a precizat edilul-șef.
De asemenea, primarul Timișoarei s-a plâns de faptul că București beneficiază de un contract preferențial cu compania de gaz Romgaz, astfel că plătește facturi și de cinci ori mai mici față de cele alte Colterm.
„Aș fi fericit să putem cumpăra gazul la același preț ca la București, care în baza unui contract preferențial cu compania de stat Romgaz, plătește 151 de lei/MWh, în timp ce Timișoara plătește în unele zile 550 lei, în alte 800 de lei. Dacă am avea acces la un astfel de contract, chiar și dublu față de București, să zicem la 300 de lei, Timișoara nu ar avea temperaturi scăzute la calorifere. Și nu am cere niciun ban de la Guvern, ne-am descurca singuri, chiar dacă dăm toți banii orașului să ținem la cald copiii în școli și bolnavii în spitale”, a afirmat Dominic Fritz.