Fritz se așteaptă să-și pună „o grămadă de mafioți în cap”. Ce vrea să facă primarul Timișoarei

Dominic Fritz anunță că se așteaptă să-și pună „o grămadă de mafioți în cap”. Asta după ce o echipă din Primăria Timișoara și Poliția Locală va începe o amplă acțiune de verificare a modului în care sunt ocupate terenurile instituției de pe malul Begăi. Edilul-șef susține că sunt terase, cluburi și zone de agrement care ar funcționa ilegal pe domeniul public al orașului.

Terasele, cluburile și zonele de agrement aflate pe malul Begăi au intrat în atenția noii conduceri a Primăriei Timișoara. Dominic Fritz anunță că va începe o amplă campanie de verificare a modului în care este ocupat domeniul public și privat din această zonă, și nu numai.

Cum să furi 11 hectare în mijlocul orașului, nederanjat de nimeni? Exact asta se întâmplă de ani de zile cu multe terenuri ale primăriei de pe malul Begăi. Deși sunt domeniul public, pe ele funcționează activități private – terase, cluburi, zone de agrement – și sunt ridicate chiar construcții fără niciun titlu legal. Bugetul Timișoarei a pierdut și încă pierde zeci de milioane de lei pentru că unii fac profit pe proprietatea noastră a tuturor fără să plătească niciun leu. Parazitarea domeniului public se va termina. De azi, o echipă multidisciplinară din Primărie și Poliție Locală va demara o amplă acțiune de verificare a modului în care este ocupat domeniul public și privat al Municipiului Timișoara, mai ales pe malul Begăi. Și vom recupera ce este de recuperat”, a declarat Dominic Fritz.

Ca urmare a acestei acțiuni, primarul Timișoarei crede că-și va pune „mafioții în cap”, pentru că o să deranjeze foarte multă lume.

Deși există deja dosare pe rol la unele dintre cazuri, cum este la Ștrandul Termal sau la Clubul Heaven, sunt încă multe situații nesesizate până acum. Știu că această acțiune îmi va pune o grămadă de mafioți în cap. Știu că deranjez un cuib de viespi care până acum a avut protecție. Mă aștept la procese, la denigrări și campanii de manipulare prin ricoșeu. Dar asta nu mă va opri. Vom aduce milioane de lei în bugetul local și vom valorifica malul Begăi în beneficiul tuturor timișorenilor”, a adăugat Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/