Fritz: „În Timiș testăm dublu față de media națională. Cer urgent o politică unitară de testare. Dați vaccinuri acolo unde cererea este mai mare!”

Primarul Dominic Fritz a declarat că motivul pentru care Timișoara și Timișul au o rată de infectare mai mare decât alte județe este pentru că „noi testăm cum ar trebui să testeze toată România”. În context, edilul local a cerut o politică unitară de testare Covid-19 la nivelul întregii țări. 

„Impresia mea, dacă mă uit la cifre, este că noi avem mai multe cazuri cunoscute pentru că noi testăm cum ar trebui să testeze toată România. Cred că este o problemă că în alte părți ale țării ne mințim singuri. Numărul de teste scad altundeva și oamenii cred că pericolul a trecut.”, a spus Dominic Fritz.

Primarul a precizat că în județ, săptămânal se fac, în medie, 1.500 de teste la 100.000 de locuitori, media națională fiind, potrivit lui, de 700 de teste/săptămână/100.000 locuitori.

„Noi, în Timiș, testăm dublu față de media națională. 10% din toate testele din România sunt făcute în județul Timiș, așa că nu este nicio surpriză că aici și cazurile detectate sunt mai multe. Cer urgent o politică unitară de testare, nu numai de raportare, la nivelul întregii țări. Să fie publice aceste date despre numărul testelor efectuate la nivel de județ. Doar așa vedem că un județ care pe hârtie e verde e nu mai puțin, ci poate chiar mai mult în pericol decât un județ care pe hârtie este roșu. Eu nu spun că noi trebuie să luăm mai puțin în serios această amenințare de pandemie în Timiș doar pentru că testăm, ci spun că ceilalți nu le iau destul de mult în serios și asta are efecte negative și asupra noastră pentru că vom trece peste această pandemie doar ca țară întreagă. Degeaba știm noi aici care e situația reală dacă nu se vede peste tot.”, a explicat primarul.

Dominic Fritz a reluat și apelul pentru transparentizarea criteriilor de alocare a vaccinurilor, dar și de schimbarea acestor criterii de alocare în funcție de numărul celor programați la imunizare.

„E absurd că începem iar să vedem acest turism al vaccinării, timișenii să trebuiască să se deplaseze în alte județe pentru că acolo sunt locuri libere. Dați vaccinuri acolo unde cererea este mai mare!”, a mai spus Fritz.

Luni, în 15 februarie, la Timișoara se vor deschide încă 5 noi fluxuri de vaccinare împotriva Covid-19. Acestea vor funcționa în centrele amenajate la Isho și în clădirea STPT de pe Intrarea Doinei.

Centrul de la Isho va fi deservit de cadre medicale de la Spitalul Județean Timișoara. Potrivit lui Fritz, în ultima săptămână, aproape 600 de timișoreni – cadre medicale și registratori- și-au arătat disponibilitatea să lucreze în aceste centre, la apelul primăriei. Aceștia vor fi selectați, iar cu cei „admiși”, administrația va încheia contracte de prestări servicii.

Cea mai recentă informare a Prefecturii Timiș indică o rată de infectare în Timișoara de 4,29 la mia de locuitori. Peste 6 la mia de locuitori este în Bucovăț – 6,53, Dumbrăvița – 7,23, Ghiroda – 6,15, Giroc – 6,44, Moșnița Nouă – 7,65, Parța – 9,84, Remetea Mare – 6,86 și Șag – 10,66.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/