15.000 de teste rapide pentru elevii și cadrele didactice din Caraș-Severin

untitled design set 970x90 px

Aproximativ 15.000 de teste antigen rapide sunt așteptate să ajungă în Caraș-Severin pentru elevii și cadrele didactice care vor prezenta simptome de coronavirus în timpul orelor de curs.

Circa 15.000 de teste antigen rapide sunt așteptate să ajungă în județ pentru a-i testa pe cei care prezintă simptome asemănătoare cu cele de COVID-19. Este vorba despre personalul didactic și elevii care participă fizic la cursuri. Testele vor fi făcute de angajații cabinetelor medicale școlare, în baza unui acord semnat de părinți.

„Testarea se va face după un protocol. Cadrele medicale vor fi instruite de Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin cum să efectueze aceste teste. De asemenea, le vor fi puse la dispoziție tot din partea Direcției materiale de protecție, combinezoane, măști, mănuși de unică folosință, iar instrumentarul cu care se efectuează această testare rapidă va fi depus în coșul de gunoi, în saci galbeni, și vor fi interpretate drept produse cu risc biologic ridicat. Ulterior vor fi distruse.”, ne-a declarat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin.

publicitate ziar expresb 1000x100

Când vor sosi în județ, testele vor fi depozitate la DSP și vor fi alocate la solicitarea medicilor școlari. În lipsa cabinetelor medicale școlare, testarea se va face printr-o colaborare cu medicii de familie, iar acolo unde nici acest lucru nu este posibil, probele vor fi prelevate de o echipă mobilă a DSP.

„Testele vor fi în așa fel gospodărite încât să fie suficiente pentru toată lumea. Cadrele medicale trebuie să fie atente la interpretarea acestor simptome.”, a subliniat Daniel Botgros.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/