Fritz, după ce Grindeanu a semnat contractul pentru „autostrada urșilor”: „Să nu ne amăgim. E începutul testului de bun gospodar”

20221014101133 9v1a0988 01
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a comentat semnarea contractului pentru realizarea lotului lipsă din autostrada Lugoj – Deva de către Sorin Grindeanu, afirmând că de abia acum începe testul „de bun gospodar și de politician performant” pentru ministrul Transporturilor.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, l-a lăudat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, pe Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, pentru faptul că a reușit semnarea contractului în vederea realizării tronsonului lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, care conține celebrele tuneluri pentru urși. Totuși, edilul-șef susține că abia acum începe testul de bun gospodar pentru Sorin Grindeanu.

Am văzut că astăzi domnul ministru al Transporturilor a semnat contractul pentru Lugoj – Deva, pentru această bucată lipsă de autostradă și îl felicit pentru asta, dar să nu ne amăgim. Semnarea unui contract este doar începutul muncii și doar începutul testului de bun gospodar și de politician performant”, a afirmat Dominic Fritz.

1000x100 (4)

Primarul Timișoarei a amintit de un proiect care merge prost, fiind gestionat de Ministerul Transporturilor. Este vorba de centura de sud a Timișoarei, unde lucrările sunt întârziate.

Dacă ne uităm la un alt contract care a fost semnat și el și la cum decurg lucrările, și mă refer la centura sud, atunci vedem că nu avem multe lucruri de sărbătorit. Cu câteva luni înainte de termen, suntem undeva la peste 50% de centură și această centură este investiția cea mai importantă pentru degrevarea traficului din Timișoara. Aproape toate problemele de trafic din Timișoara se pot trasa la lipsa de centură. Și acum ne trezim că domnul Grindeanu încearcă să-și umfle mușchii și cam o dată pe săptămână amenință să rezilieze contractul. Prin asta doar arată că nu are o strategie clară cum să miște lucrurile din nou la șantierul pentru centura sud. Umblă vorba că domnul Grindeanu caută urși la Urseni ca să aibă pe cine să dea vina pentru că nu se mișcă lucrurile la centură. Nu cred că este momentul să caute vinovați, ci să caute soluții și ăsta va fi testul și pentru potența lui și pentru potența PSD-ului de a rezolva lucruri reale pentru Timișoara”, a declarat Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/