Dominic Fritz s-a întâlnit aseară cu oamenii de cultură din Timișoara cu scopul de a discuta despre proiectul TM2023. Edilul-șef a mai anunțat că astăzi a fost lansat și cel de-al treilea apel de finanțare pentru proiecte culturale propuse de timișoreni, care are un buget de patru milioane de lei.
Pentru a „restarta” proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, Dominic Fritz anunță că a avut aseară o întâlnire cu oamenii de cultură din oraș, în încercarea de a găsi soluții. Astfel, edilul-șef a discutat despre acest proiect cu scriitori și manageri, artiști și actori, independenți și reprezentanți ai unor instituții.
„Am discutat deschis și sub semnul urgenței. După cinci ani de letargie și o pandemie, mai avem un an să restartăm evenimentele culturale în Timișoara, să le ducem către timișoreni și astfel să aducem cetățenii lângă proiect și lângă oraș. M-am bucurat să văd că oamenii de cultură din Timișoara cred în puterea lor de a crea și vor să pună, în continuare, umărul la acest proiect care reprezintă cea mai mare șansă pe care orașul a avut-o vreodată de a se arăta lumii”, a declarat Dominic Fritz.
De asemenea, primarul Timișoarei a precizat că municipalitatea va rămâne principalul finanțator al proiectului TM2023. Astfel, astăzi a fost lansat și cel de-al treilea apel de finanțare pentru proiecte culturale propuse de timișoreni, care are un buget de trei milioane de lei. În total, în acest an, primăria pune la dispoziția timișorenilor nouă milioane de lei pentru proiecte culturale.
„Lansăm programul cultural prioritar TM2023 RESTART ca un mod coerent de finanțare de la bugetul local pentru anul 2021 a proiectelor ce compun programul cultural Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Realizarea acestuia a întâmpinat, din 2016 până în prezent, provocări diverse, nu în ultimul rând în ce privește mecanismele de finanțare. În contextul unui demers mai larg de adresare a problemelor de fond, am căutat modalități de alocare mai eficiente, în spiritul bid book-ului ce a adus la Timișoara titlul de Capitală Europeană a Culturii”, a explicat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte Timișoara.
Pe de altă parte, edilul-șef a precizat că municipalitatea intenționează să susțină proiecte care vor rezista timpului și vor transforma Timișoara cel puțin pentru următorul deceniu.
„Comunitatea culturală a orașului va avea un cuvânt important de spus în următorii ani și prioritatea candidaturii noastră, cu care am câștigat titlul, este să punem în valoare potențialul timișorenilor, al istoriei multiculturale a orașului, al Timișoarei ca oraș european. Proiectele pe care le vom susține sunt cele care vor rezista timpului și care vor transforma Timișoara cel puțin pentru următorul deceniu. Iar aici, noi, primăria, oamenii de cultură, operatorii culturali, prietenii din toate colțurile României și ale Europei suntem toți de acord. Nu mai este timp de pierdut, iar comunitatea culturală a înțeles acest lucru. Este momentul să trecem la lucru și să arătăm României, Europei și întregii lumi ce poate Timișoara”, a declarat Dominic Fritz.