Există alternative pentru sistemul centralizat de încălzire, în contextul crizei Colterm, însă acestea nu pot fi implementate într-un singur an, a declarat primarul Timișoarei Dominic Fritz la interviurile PressHub. Potrivit edilului local, administrația caută soluții pentru iarna viitoare, iar o măsură care ar putea fi luată vizează deconectarea anumitor părți ale rețelei care nu mai pot fi recuperate.
„Există alternative, problema e că orice alternativă nu e de implementat într-un singur an. Toți primarii care au reușit să pună la punct sistemul lor de termoficare – Oradea, Suceava – toți au început acum 5 – 6 – 7 ani; companiile lor au intrat în insolvență (….), au trecut pe alte soluții tehnice, dar orice soluție durează. Și asta e dilema în care ne aflăm: că soluțiile pe care le avem acum, cărbune și gaz, sunt ambele nefezabile din punct de vedere economic. Orice altă soluție va dura. Asta înseamnă că va trebui să mergem cu o serie de măsuri, să deconectăm anumite părți ale rețelei care efectiv nu mai pot fi recuperate. Să zicem că dacă mai avem o stradă în care mai sunt legate la sistemul de centralizat două apartamente și toți ceilalți sunt legate la alte sisteme – au centrale de apartament sau de bloc -, atunci acea stradă trebuie deconectată.”, a declarat Dominic Fritz la interviurile PressHub.
Potrivit primarului Timișoarei, trebuie făcute investiții și în cogenerare. Asta înseamnă, spune Fritz, că deși s-ar folosi gaz, s-ar produce și energie electrică. Aceasta poate fi vândută mai departe și astfel, recuperată o parte din costuri.
„Și trebuie să continuăm să reabilităm rețeaua, pentru că se pierde foarte mult pe drum. Anul trecut am reabilitat 15 km, anul acesta încă 15; suntem pe un drum bun, dar probabil că nu se va vedea iarna viitoare. Mai trebuie să investim și în eficiența energetică. Nu se poate să nu faci absolut nicio investiție la tine în bloc sau în casă, să ai un calorifer colmatat de zeci de ani și să te gândești că cineva pompează căldură să ajungă la tine acasă. (…) Ne trezim într-o nouă economie, în care certificatele CO2 sunt atât de scumpe că nu mai putem merge pe cărbune. Gazul este atât de scump că nu mai putem merge pe gaz. Deci fiecare dintre noi trebuie să gândească alternative și să economisească energie.”, a concluzionat primarul Timișoarei.