Fritz, despre școala din Fabric care va fi renovată cu bani europeni: „Este cea mai veche din oraș”

310981714 645216750307145 2063631725211713881 n

Primarul Dominic Fritz susține că Școala Gimnazială Nr. 1, aflată în zona Fabric, care va fi renovată cu două milioane de euro, bani europeni, este cea mai veche din Timișoara.

Ministerul Dezvoltării a semnat, în această săptămână, contractul de finanțare privind renovarea cu bani europeni, prin PNRR, a Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Timișoara. Astfel, la finalul lucrărilor, unitatea de învățământ va deveni „școală verde inteligentă”.

Primarul Dominic Fritz susține că unitatea de învățământ este cea mai veche din Timișoara, fiind construită în anul 1847.

Copiii de la școala din Fabric – cea mai veche din Timișoara – vor avea, în sfârșit, o școală modernă așa cum le-am promis în toamnă la începutul anului școlar. Am obținut 10 milioane de lei finanțare europeană pentru a moderniza școala construită în 1847. Consolidăm clădirea, înlocuim toate instalațiile, țevile și corpurile de iluminat, punem altă tâmplărie, o altă instalație de încălzire, termoizolăm pereții”, a afirmat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a mai precizat că este important ca elevii, indiferent că învață într-o școală de cartier sau alta din zona centrală, să aibă parte de aceleași condiții.

Școala se află într-o zonă care va fi complet schimbată în anii care vin, datorită unui mare proiect de regenerare urbană pe care îl avem în lucru pentru toată zona Traian. Școala nr. 1 este parte a acestei modernizări a cartierului. Copiii care învață aici vor avea condiții mai bune de studiu, confort sporit în clase – și asta ne dorim să crească atractivitatea procesului de educație. Anul acesta am alocat 150 de milioane de lei pentru investiții în infrastructura școlară, pentru a le oferi copiilor condiții egale de educație indiferent dacă merg la o școală centrală sau la una de cartier”, a precizat edilul-șef.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/