Fritz dă vină pe fosta administrație pentru amenda primită de Colterm, Robu îl acuză pe primar că e „șarlatan”

Dominic Fritz a găsit țapul ispășitor pentru amenda de 21 milioane euro primită de Colterm. Și anume, fosta conducere a Primăriei Timișoara. Pe de altă parte, Nicolae Robu spune despre actualul edil că este un „șarlatan” și solicită să vină DNA.

Conducerea Primăriei Timișoara a reacționat, prin intermediul unui comunicat de presă, după ce Curtea de Apel Timișoara a decis că societatea Colterm trebuie să plătească amenda în valoare de 107 milioane lei pe care a primit-o pentru că nu a cumpărat certificatele verzi necesare pentru anul 2020. Astfel, Primăria Timișoara dă vina pe fosta conducere a instituției pentru că s-a ajuns în această situație.

Decizia Curții de Apel nu este definitivă. Suntem în dialog cu reprezentanții Colterm cu privire la următorii pași pe care îi va face compania în acest proces. Amenda primită de Colterm este pentru neachiziționarea certificatelor verzi și a fost dată de Agenția Fondului de Mediu. Aceste certificate verzi erau pentru anul 2020 și pentru ele nu a fost bugetat niciun leu de către fosta administrație. Societatea a contestat amenda în luna iunie. Primăria Municipiului Timișoara continuă eforturile de retehnologizare și modernizare a companiei, începute anul acesta. Menționăm faptul că în cursul acestui an am reușit să înlocuim 15 km de rețea de termoficare, adică jumătate din lungimea inclusă în proiectul de retehnologizare a rețelei din oraș. De asemenea, administrația locală a acordat peste 180 de milioane de lei pentru a asigura producția și distribuția de agent termic în Timișoara”, a transmis Primăria Timișoara.

Pe de altă parte, fostul primar Nicolae Robu solicită să vină DNA, după ce Curtea de Apel Timișoara a decis că societatea Colterm trebuie să plătească amenda de 21 milioane de euro.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

DNA – E timpul să vină să îl ia! Toate au o limită! Când toată lumea știe că numărul de certificate de CO2 se comunică celor ce trebuie să le cumpere, pentru un anume an (în cazul nostru: 2020), la mijlocul lunii februarie a anului următor (în cazul nostru: 2021), cu obligația cumpărării lor până la data de 30 aprilie a acelui an următor (în cazul nostru: 2021), impostorul -șomer în țara lui!- ajuns primar al Timișoarei, Dominic Samuel Fritz, și Dublul Repetent ajuns viceprimar, Ruben Lațcău, își permit să pună amenda istorică de 21 milioane euro în sarcina administrației Robu! Pentru că este vorba de o sumă uriașă și pentru că nu e drept ca de ea să fie prejudiciat orașul Timișoara, ca cetățean contribuabil, dar și ca acuzat de actualii diriguitori ai Primăriei Timișoara, solicit, cu respect, DNA, prin această declarație publică, să cerceteze cele întâmplate și să stabilească responsabilitățile conexe”, a afirmat Nicolae Robu.

De asemenea, fostul edil spune despre Dominic Fritz că este un „șarlatan” pentru că dă vina pe el pentru situația de la Colterm.

Este incredibil, stimați timișoreni! În timp ce-și permite să dea vina pe administrația Robu, acest șarlatan -asta este!- încearcă să deturneze atenția de la subiect lăudându-se că el continuă retehnologizarea Colterm! De fapt, el asistă cum proiectul pe care n-avea cum să-l oprească așa cum a oprit atâtea de schimbare a conductelor pe bani europeni (30 milioane euro!) moștenit în implementare de la mine, își urmează cursul! Am lăsat asta după ce am investit 330 milioane lei din care 250 milioane fonduri europene în retehnologizarea producerii agentului termic”, a precizat Nicolae Robu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/