Fritz cere Guvernului să amâne creșterea impozitelor pentru clădiri și terenuri: Vor fi măriri și de 3-5 ori

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a solicitat, miercuri, Guvernului să amâne aplicarea prevederilor Codului Fiscal cu privire la noul mod de calcul al impozitelor pe clădiri. Edilul-șef susține că unii proprietari se vor trezi cu o mărire și de 3-5 ori a acestui impozit.

Dominic Fritz a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că susține în mod ferm ca Guvernul să amâne aplicarea prevederilor Codului Fiscal cu privire la noul mod de calcul al impozitului pe clădiri. Aceste prevederi trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2023 și vor determina creșterea impozitelor pentru clădiri și terenuri.

Mai mult, conform noilor prevederi, primăriile au termen până la 15 septembrie să aprobe prin hotărâre de consiliu noile taxe și impozite locale pentru 2023.

Noi am făcut niște simulări în baza modificărilor pe care ni le cere Guvernul și din păcate, veștile nu sunt bune. Schimbarea bazei de calcul pentru impozitul clădirilor va genera un cost social pe care nu știu câtă lume îl va putea suporta. Practic, nu va exista clădire rezidențială în Timișoara unde impozitul să nu crească în mod major. Dacă Guvernul nu va amâna aplicarea noilor prevederi, vom avea proprietari persoane fizice care se vor trezi cu o mărire și de 3-5 ori a impozitului pe clădire, la 1 ianuarie 2023. Nu cred că este cazul să crească taxele și impozitele locale”, a afirmat Dominic Fritz.

Practic, modificările pe care le-a introdus Guvernul României în legislație privesc folosirea grilei notariale ca bază de calcul pentru impozitele pe clădire. Astfel, în cazul clădirilor rezidențiale, dacă noua legislație se aplică, o simulare făcută de Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara arată că: pentru un apartament de 3 camere în zona Soarelui (64mp), bloc din anii ‘80, pentru care anul acesta se plătește un impozit de 191 lei, dacă se aplică modificările Guvernului, se vor plăti anul viitor 465 lei; pentru un apartament de 2 camere în zona centrala, clădire veche (85mp), construit în 1917, pentru care anul acesta se plătește un impozit de 154 lei, dacă se aplică modificările Guvernului, se vor plăti anul viitor 750 lei; pentru o casă P+E, zona Nord, pentru care anul acesta se plătește un impozit de 356 lei, dacă se aplică modificările Guvernului, se vor plăti anul viitor 527 lei.

Potrivit primarului Timișoarei, din punct de vedere administrativ, punerea în aplicare a noului mod de calcul înseamnă introducerea manuală a noilor date pentru aproximativ 3.000 de contribuabili persoane juridice, care au în patrimoniu 14.732 clădiri/terenuri, respectiv pentru aproximativ 184.000 contribuabili persoane fizice care au în patrimoniu 311.277 clădiri/terenuri. Actualul program informatic de taxe și impozite ar trebui integral schimbat.

Ordonanța de Urgență e încă în vigoare și ea spune că în 60 de zile, adică în 15 septembrie, trebuie să aprobăm prin hotărâre de consiliu noile taxe și impozite locale și termenul ăsta se apropie de scadență. Mi se pare halucinant că nu știm cu 15 zile înainte de data la care ar trebui să avem aprobate noile taxe și impozite dacă Guvernul se răzgândește sau nu. Sper să se răzgândească și să ia o decizie bună, chiar dacă târziu”, a mai precizat Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/