Unitatea sanitară se află în prezent sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Guvernul României a dat undă verde exproprierii necesare transferului clădirilor la Spitalul CFR Timișoara. În ciuda punctajului ridicat obținut de Timișoara, explică Dominic Fritz, primăria ar fi fost descalificată din competiția pentru administrarea spitalului.
„Guvernul a început acum doi-trei ani un proces prin care toate spitalele CFR să treacă în subordine locală”, a explicat Fritz, cu mențiunea că Primăria Timișoara a depus o documentație elaborată pentru preluarea spitalului, obținând, în urma evaluării inițiale, 93 din 100 de puncte. Cu toate acestea, un detaliu din proiect, care prevedea crearea unor paturi de paliație, ar fi dus la descalificare. „Această comisie a spus că regulamentul prevede că timp de cinci ani nu poate fi schimbată destinația spitalului. O aberație evidentă”, a comentat primarul. Fritz acuză influențe politice.
CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara, la un pas să preia Spitalul CFR
„Din Timișoara au depus cereri (n.r, pentru preluarea spitalului) primăria și UMF. Și, în ultima secundă, prin Ministerul Sănătății, și Spitalul Județean. (…) Am citit atunci în presă că domnul Simonis a anunțat că spitalul va merge la Spitalul Județean, fără să fi fost vreo legătură cu această procedură oficială anunțată de guvern. Acum trei săptămâni am primit vestea din partea ministerului că, deși am obținut 93 de puncte, Timișoara a fost descalificată pentru că noi am inclus în planul pentru acest spital și câteva paturi pentru paliație. (…) O aberație evidentă, clară. Motivul pentru această descalificare a fost să scoată Municipiul Timișoara din joc și să deschidă calea pentru ce a anunțat atunci domnul Simonis. Se va face o reevaluare, unde intră și Spitalul Județean, și vă las pe dumneavoastră să ghiciți cine va câștiga această nouă evaluare”, a explicat Dominic Fritz.
CITEȘTE ȘI: Rectorul UMF Timișoara, despre preluarea Spitalului CF: „E o stare de normalitate în UE”
Spitalul CFR din Timișoara este în subordinea Ministerului Transporturilor și se finanțează din venituri proprii, prin sistemul de asigurări sociale de sănătate. Are 212 paturi pentru spitalizarea continuă și alte 14 pentru cea de zi, pentru toate specializările, inclusiv pediatrie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL sau radiologie.