Fraierii Europei?

În fiecare colectivitate umană există cineva care este luat la mișto de ceilalți. Un papagal de care face bâză cine vrea și cine nu vrea. Motivele sunt diverse, fie că respectivul e prostănac din născare, fie că are prea mult bun-simț. Până apare un alt personaj de acest gen, el rămâne calul de bătaie al celor care se dau șmecheri. Prin extrapolare, mă întreb dacă românii sunt fraierii Europei. Dar nu numai.

Să luăm exemplul spațiului Schengen. Când a ieșit președinte Iohannis al nostru, am fost convinși că vom avea Europa la picioare. Că nemții lui de la Berlin le vor impune celorlalți din UE, PE, CE, NATO și ce-o mai fi pe la Bruxelles și Strasbourg, să ridice mâna în favoarea României atunci când va fi momentul aderării la spațiul ăsta. Că dacă nici tanti Angelica (Merkel) nu putea să facă asta, atunci cine? Zău, mă? Uite că momentul ăla a venit, Olanda s-a ridicat frumos în picioare și a zis un „NU” răspicat și nu a rămas, iar Angelica noastră s-a retras să plivească buruienile din curtea casei și să experimenteze noi rețete cu ștrudel, în timp ce noi am rămas cu deștu-n gură.

Apoi a venit alt moment de ridicat mâna și încă unul, cu aceeași speranță și încredere în pilele și relațiile multietnice ale unui președinte care de șapte ani doarme în bocancii statului. În zadar. Mai mult de atât, Suedia și Austria zic și ele „pas.” Da, Austria, căreia îi ștergem la cur babele și moșii și nu de azi, de ieri, ci de zeci de ani. Da, Austria căreia i-am făcut cadou Petromul și i-am pus pe tavă pădurile din Apuseni. Facerea de bine e futere de mamă. Altfel nu se explică tupeul cu care ne tratează în problema aderării la spațiul Schengen. E adevărat, nici Bulgaria și nici Croația nu sunt în Schengen, însă cu ce ne încălzește pe noi?

Dar de ce să ne plângem de batavi și habsburgi cât timp până și americanii ne țin la respect, cu vizele. Nu ai așa ceva, nu intri în State. I-am omenit, i-am lăsat să-și facă baze militare unde au vrut ei, le-am dat poligoane să facă instrucție, le-am cumpărat avioane și elicoptere, și-au făcut de cap cu gagicile de pe la noi, dar vize, canci. Că e prea devreme, să mai așteptăm, să mai avem răbdare, că nici Dumnezeu n-a făcut lumea într-o singură zi. Gogoși de vândut celor care încă mai cred în prietenie și loialitate. Bine, nici noi nu ne-am lăsat mai prejos, golindu-le de kerosen și motorină cisternele și canistrele. Prea puțin pentru câte ar merita.

Suntem fraierii Europei? Posibil, cât timp am acceptat să devenim piață de desfacere și forță de muncă ieftină, fără să crâcnim în front. De prea puține ori în istorie am avut curajul să ridicăm privirea din pământ, acceptând cu seninătate blestemul vorbelor cu care trăim de secole: „capul plecat sabia nu-l taie” și „alt rău să nu fie!”. Și în loc să explodeze mămăliga în noi, le-am întins covorul roșu și le-am întors și celălalt obraz ca buni creștini ce suntem cu frica de Dumnezeu. Și ce am rezolvat cu asta?

• Tweet
• Pin It