FOTO/VIDEO: Cu accelerația la fund prin parcul industrial al Reşiței!

Platforma de milioane de euro a municipiului în care nu vine niciun investitor şi-a găsit pentru al doilea an la rând utilitatea. A fost gazda Cupei Caraşului, a doua etapă a Campionatului Naţional Şcolar de Karting!

Primăria Reşiţa a pus şi anul acesta la dispoziţia Palatului Elevilor şi Copiilor din oraş parcul industrial de pe Valea Ţerovei pentru a organiza una din etapele campionatului şcolar de karting, singura competiţie de motorsport găzduită de Reşiţa după ce tradiţionalul traseu de pe Valea Domanului a fost scos din calendarul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Zeci de karturi mici, dar destul de nervoase, pilotate de copii de la patru ani în sus, au alergat timp de două zile pe traseul amenajat în incinta parcului care numai industrial nu se dovedeşte a fi.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655172777032″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655152846312″]

Au fost clase la care favoriţii s-au impus categoric, cu un tur sau chiar două avans, dar şi destule lupte strânse, care i-au ţinut pe spectatori cu sufletul la gură. Aşa cum a fost, de exemplu, cursa nebună de la KZ 125, unde viteza maximă s-a apropiat de 200 km/h. Ambiţiile cele mai mari au fost însă la clasele mici, unde a ieşit un adevărat spectacol. Piloţii reşiţeni au câştigat aproape tot ce se putea, confirmându-şi nu numai poziţiile de după prima etapă, ci şi faptul că traseul din Parcul Industrial „Valea Ţerovei” nu mai are prea multe secrete pentru ei.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654762672078″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654758455030″]

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/