[FOTO/VIDEO] Comercianții din pieţe, ameninţaţi cu Poliţia! Condiţii civilizate de vânzare… mai târziu!

O societate comercială care vinde legume-fructe în Piața Reșița Nord a fost la un pas de a fi evacuată de Poliţia Locală pentru că a întârziat cu o zi la plata locului de vânzare. Asta deşi de ani buni le plouă pe marfă, iar paza pe timpul nopții și-o asigură singuri.

Un cititor al Express de Banat ne-a trimis imagini din Piaţa Reşiţa Nord, unde plăteşte lunar aproape 900 de lei chirie pentru un loc în piaţă şi, cu toate acestea, îi plouă pe marfă din cauza acoperişului rupt.Dar nu este singurul care se plânge de asemenea condiții, sunt firme care plătesc lunar şi 4.000 de lei chirie şi care nu beneficiază nici măcar de condiţii minime de comerţ civilizat. „Ba, mai mult, acum le permite concurenţilor noştri să vândă în parcarea de la ANL, dar ei plătesc doar 800 de lei pe lună şi ne mai fac şi concurenţă”, spun oamenii, extrem de nemulţumiţi.

YouTube video

Conducerea SC Pieţe Reşiţa recunoaşte toate aceste neajunsuri, dar spune că societatea abia a ieşit din insolvenţă şi nu îşi permite să facă reparaţii capitale. „Cu toate acestea, avem o persoană la întreţinere care se ocupă de mici reparaţii. Săptămâna aceasta este în concediu, dar săptămâna viitoare promit să îl trimit acolo să repare găurile din acoperiş. De asemenea, situaţia celor care vând în parcare o cunoaştem, dar ei sunt moşteniţi de la vechea administraţie şi, tot ce putem face, a fost să le dăm termen ca până la 1 septembrie să îşi găsească alt loc, căci acolo se vor mai putea comercializa doar produse de sezon: lubeniţă şi varză. Mai mult, de la 1 ianuarie 2017, toţi comercianţii vor primi acceptul să vândă doar în interiorul spaţiului amenajat din Piaţa Agroalimentară, unde nu va mai fi problemă nici de pază şi nici nu vor mai suporta locuitorii de la blocurile de acolo toată mizeria care rezultă implicit din asemenea activităţi comerciale”, ne dă asigurări Dorin Bistrian, administratorul SC Pieţe Reşiţa.

Cât priveşte neînţelegerile dintre comercianţi şi problemele legate de taxe şi concurenţă, Bistrian spune că toţi plătesc aceeaşi sumă pe metru pătrat şi că diferenţa la preţ ar face-o suprafaţa pentru care plătesc, excluzând acuzele comercianţilor care spun că producătorii de sezon ar plăti doar un spaţiu şi ar ocupa, în fapt, două-trei! Acesta spune că toţi comercianţii sunt importanţi pentru Pieţe şi recunoaşte că a trimis Poliţia Locală peste comercianţii care au întârzieri la plată. Asta deși comercianții în cauză nu au dat Primăria în judecată atunci când le ploua marfa…

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157672255516115″]

Administratorul de la Piețe mai recunoaşte şi că cele două zone unde vând comercianţii de sezon, dar şi cea în care vând firmele nu au autorizație sanitar-veterinară şi că, practic, SC Pieţe ia mai degrabă ilegal banii de la comercianţi. Tocmai de aceea a decis ca de la 1 ianuarie 2017 unicul spaţiu în care se va mai putea vinde va fi piaţa agroalimentară, singura care are autorizaţie pentru o astfel de activitate.

Am contactat şi conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, dar purtătorul de cuvânt este în concediu, iar directorul Ovidiu Valentin Zvorișteanu nu era la birou. Deşi secretara ne-a asigurat că acesta va veni la serviciu astăzi, el nu a putut fi contactat până la ora 16.00. Am fi vrut să aflăm de la reprezentantul DSVSA dacă sănătatea cumpărătorilor este pusă în pericol, având în vedere condiţiile improprii şi neautorizate în care se face comerţ acolo…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/