Gugulanii şi-au mărit avansul în fruntea clasamentului faţă de FC Hunedoara după ce au învins pe teren propriu, cu 3-1, Pandurii II Târgu Jiu. La Lupac, Muncitorul a trecut de Gloria, cu 2-0.
FC Caransebeş a dispus astăzi de Pandurii II pe stadionul de la Balta Sărată prin golurile marcate de Negoescu, în două rânduri, şi Goşa. Oaspeţii nu au reuşit decât să reducă proporţiile scorului, dintr-un penalty transformat de Vlăduţi, în minutul 83. Elevii lui Alin Artimon şi-au mărit avansul în clasament faţă de principala contracandidată la promovare, FC Hunedoara, după ce aceasta din urmă a cedat în deplasarea de la Lugoj, cu 2-3.
[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157637940705514″]
La Lupac, Muncitorul şi-a luat revanşa în faţa Gloriei după înfrângerea din tur. Discuţii au fost şi de această dată, tot pe seama arbitrajului, oficialii din Govândari vorbind despre un penalty inexistent la faza primului gol, iar muncitorii, de un cartonaș roșu luat degeaba pe final de meci. Prima repriză a fost destul de echilibrată, dar Gloria şi-a trecut în cont cea mai mare ocazie de gol. Elevii lui Lolea au scăpat cu bine însă, şi după pauză au controlat autoritar jocul. Plusul de experienţă de partea Muncitorului s-a văzut, şi în final toate punctele au rămas gazdelor. Costachi a executat excelent un penalty şi a deschis scorul în minutul 60. Banca Gloriei a văzut faza în afara suprafeţei de pedeapsă şi nu e convinsă că ar fi fost fault. Şase minute mai târziu, Săulescu, cel mai bun om de pe teren, a făcut 2-0 şi a încheiat definitiv conturile. Muncitorul a mai ratat câteva ocazii importante, victoria fiind justă după cum au stat lucrurile în teren pe durata celor 90 de minute de joc.