Foto: Andra a lăsat Campionatul Mondial din Brazilia fără telespectatori!

Peste 20.000 de reșițeni au cântat alături de una dintre cele mai în vogă şi apreciate artiste de la noi, renunţând la suspansul din Brazilia – Chile şi spectacolul din Columbia – Uruguay.

Serbările Reşiţei au adus şi anul acesta pe scena din zona Renk nume care mai de care mai interesante. Dacă prima zi a fost dedicată folcloriştilor, începând de ieri lumea a început să vină în număr foarte mare, în ciuda faptului că, în acelaşi timp, pe micul ecran au fost transmise în direct meciurile mondialului brazilian. Reşiţeanul Andrei Chermeleu şi Stela, pe care toată lumea îi ştie de la ,,Vocea României”, cel mai tare concurs muzical din România, şi Carmen Trandafir şi al ei mic univers cu care făcea furori la Mamaia în ’93, au dat startul petrecerii.

The Road Band a adunat şi mulţi fani în faţa scenei, fiind evident faptul că reşiţenilor le lipsesc serile cu trupa lui Cristi Iakab din cluburile din oraş. Recitalul serii a fost semnat de Andra, una din cele mai bune voci ale momentului în România. Au fost mult peste 20.000 de oameni care au cântat cu artista, aceasta scriind pe pagina ei de Facebook că a fost unul din cele mai reuşite concerte ale sale, susţinut în faţa unui public superb.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157645010619127″]

Cel mai aşteptat moment al Zilelor Reşiţei 2014 va fi în seara asta, de la ora 21.10, când pe scenă va urca Lepa Brena, cel mai mare artist al Serbiei. Artista pe care Timişoara o aşteaptă de mai bine de 15 ani a promis un show unic, cum nu a mai văzut Reşiţa niciodată, mult mai tare decât cel al Draganei de anul trecut, o altă mare divă din ţara vecină. Până atunci, îi vor încânta pe reşiţeni mai multe ansambluri.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157645425878215″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/