Fotografiile unei eleve de clasa a 8-a, „vedete” printre colegi

O adevărată tevatură cu caracter obscen a fost generată la una dintre unitățile școlare din Reșița. După ce o elevă de clasa a 8-a s-a pozat în ipostaze indecente, fotografiile au ajuns repede foarte populare printre elevi. Părinții se revoltă nu în fața înclinațiilor pornografice ale odraslelor lor, ci în fața sancțiunilor perfect legale aplicate de conducerea unității.

Situația a fost generată de una dintre elevele de clasa a 8-a a Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Reșița. Aceasta a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii în care poza în ipostaze obscene. Cum pozele erau publice, vestea s-a răspândit repede printre elevii unității de învățământ care, din curiozitate, au promovat fotografiile prin intermediul telefoanelor mobile, chiar în timpul orelor de curs.

În urma agitației stârnite printre elevi de fotografiile buclucașe și pe baza regulamentului intern al școlii, conducerea a decis confiscarea telefoanelor de la toți copiii implicați. Ignorând adevărata problemă a minorilor interesați de materiale cu caracter obscen, părinții sunt cu adevărat revoltați pe modul în care conducerea a gestionat problema. Aceștia invocă un adevărat abuz din partea direcțiunii asupra intimității elevilor. „Suntem un grup de părinți revoltați de ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta în Școala Nr. 7 din Reșița. Considerăm că s-a făcut un abuz împotriva copiilor noștri de către doamna directoare Pomoja pentru că s-au confiscat toate telefoanele copiilor din toată școala și s-a umblat la ele în mod ilegal”, a explicat un grup de părinți într-o sesizare trimisă presei.

Agitația din unitatea de învățământ a ajuns și la urechile inspectorului școlar general Nicolae Grindeanu. Uimit de modul în care părinții au interpretat întreaga situație, acesta are de gând să ia măsuri acolo unde se cere acest lucru, fără să țină cont de acuzele nefondate ale grupului anonim de părinți.

Eu sunt uimit de reacția părinților. Pe mine m-ar fi deranjat, părinte fiind, faptul că o fată de doar 13 sau 14 ani are preocupări care nu au nicio legătură cu vârsta, și nicidecum faptul că le-au fost confiscate telefonele elevilor. Atât regulamentul de organizare a învățământului preuniversitar, cât și legea educației spun că le este interzis elevilor să posede și să difuzeze materiale cu caracter obscen sau pornografic. Deci aici este de fapt problema, și asta cercetăm noi acolo, nu faptul că s-au confiscat telefoanele”, a explicat Nicolae Grindeanu.

Nu ni se poate reproșa absolut nimic”

Nici conducerea unității de învățământ nu își poate explica acuzele anonime venite din partea părinților, mai ales că aceștia susțineau că s-a comis un abuz în momentul în care telefoanele elevilor au fost confiscate, copiii fiind terorizați și chiar agresați de către directoarea Ileana Pomoja.

Regulamentul de ordine interioară le interzice elevilor să vină cu telefoanele la școală. Acestea au fost reținute pentru a opri promovarea acelor poze pe care eleva le-a postat, ce-i drept, în afara orelor. Am luat măsurile care se cereau în acea situație, în conformitate cu regulamentul pe care școala noastră funcționează, nu am făcut niciun abuz. Trebuie să îi protejăm pe elevi, nu puteam să nu iau măsuri. Mai mult decât atât, acele telefoane au fost reținute și apoi restituite părinților, în niciun caz confiscate. Nu ni se poate reproșa absolut nimic”, a explicat Ileana Pomoja, director al Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Reșița.

Foto: doxologia.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/