FOTO. Ziua Eroilor, la Timișoara: „Îmi pare rău că suntem așa puțini față de cât au făcut eroii în 89 pentru noi ca să fim liberi”

eroi
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Eroii au fost pomeniți astăzi și la Timișoara. La Catedrala Mitropolitană s-a ținut o slujbă în cinstea lor și mai multe coroane au fost depuse la Monumentul Crucificării din Piața Victoriei.

Unii dintre timișorenii care au urmărit ceremoniile s-au arătat dezamăgiți de numărul mic de oameni care vin să cinstească memoria eroilor neamului.

„Pomeniți sunt eroii de către noi, pentru că ei ne-au apărat credința. Îmi pare rău că suntem așa puțini față de cât au făcut eroii în 89 pentru noi ca să fim liberi. (…) Suntem cam rătăciți, din păcate.”, a spus o femeie.

„Ar trebui să îi pomenim mult mai des pe eroi. Câteodată mă gândesc că eram mult mai buni înainte, mai comunicativi, față de ce e acum. S-a băgat o răutate în oameni, ceva fantastic.”, a povestit unul dintre timișorenii spectatori la ceremonii.

După ce dimineață au fost ținute slujbe în Cimitirul Eroilor, la catedrală, Mitropolitul Banatului a oficiat liturghia la praznicul Înălțării Domnului, apoi, în fața bisericii, a fost ținută o slujbă în amintirea eroilor.

promovare banner maxagro

Ziua Eroilor este șansa pe care ne-o dă trecutul ca să se asigure că sacrificiul uman nu a fost în van, a declarat primarul Dominic Fritz: „În aceste zile când Europa e pusă la încercare de agresiunea Rusiei din Ucraina, foarte aproape de granițele noastre, trăim cu toții o bucată de istorie complicată. Atacul asupra Ucrainei este un atac asupra libertății noastre a tuturor, este un moment în care cu toții trebuie să ne apărăm valorile, să dăm dovadă de solidaritate. (…) Este un moment critic care naște în memoria noastră colectivă amintiri pe care nu vrem să le retrăim. Și din acest punct de vedere, dragi timișoreni, Timișoara nu și-a abandonat și nici uitat niciodată eroii, cum nu și-a abandonat niciodată țelurile de libertate și democrație.”

52924959068 ffc90c6a8b c

După ce au fost depuse coroane în memoria eroilor, în fața catedralei a defilat Garda de Onoare. Ziua Eroilor este marcată în cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării, conform tradiției românești.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/