FOTO Zeci de șoferi amendați la Timișoara pentru că au parcat pe pistele de biciclete

parcare pista1
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii locali din Timișoara au amendat, în ultima perioadă, zeci de șoferi care și-au lăsat mașinile pe pistele de biciclete din diferite zone ale orașului. Reprezentanții instituției îi încurajează pe timișoreni să sesizeze astfel de situații atunci când le observă.

Șoferii care-și lasă mașinile pe pistele de biciclete din Timișoara au intrat în vizorul polițiștilor locali. Reprezentanții instituției anunță că, în ultima perioadă, au fost semnalate de către timișoreni mai multe situații de acest gen, cu atât mai mult cu cât nu puține persoane folosesc frecvent bicicleta pentru a se deplasa.

Astfel, polițiștii locali au aplicat 79 de amenzi unor șoferi care au oprit sau staționat pe pistele special amenajate din zone precum B-dul Eroilor, str. Cluj, Spl. N. Titulescu, Spl. T. Vladimirescu, Cetății, Ștefan cel Mare, C. Porumbescu, Calea Aradului, Calea Torontalului, Calea Martirilor, V. Babeș, Pestalozzi și Piața Al. Mocioni.

Aceste verificări sunt efectuate cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor care folosesc vehiculele pe două roți și care au nevoie de piste libere, neocupate de mașini, cu atât mai mult cu cât astfel de trasee au fost amenajate nu numai în zona centrală cât și în celelalte zone”, a informat Poliția Locală Timișoara.

Reprezentanții instituției reamintesc faptul că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Recomandăm, de asemenea, să se respecte legislația referitoare la oprire și staționare și să se țină cont de indicatoarele și marcajele rutiere pentru a evita sancțiunile și chiar ridicarea autovehiculelor. Totodată, Poliția Locală Timișoara face apel la cetățeni ca, în cazul în care observă nereguli sau probleme care intră în competența sa să sune la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112, iar pentru cazurile în care sunt observate autovehicule pe pistele pentru bicicliști este valabil și numărul de telefon 0356.913, linie special înființată pentru astfel de sesizări”, a transmis Poliția Locală Timișoara.

parcare pista4

parcare pista3

parcare pista2

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/