Prima ediție a Parcului Primăverii este în plină desfășurare. Startul festivalului, organizat de Consiliul Județean Timiș la Muzeul Satului Bănățean, s-a dat vineri, când a urcat pe scenă trupa Subcarpați.
Așadar, dacă vineri punctul culminant al evenimentului a fost concertul celor de la Subcarpați, sâmbătă a urcat pe scenă Loredana Groza, iar duminică – Adrian Stanca, Carmen Popovici Dumbravă și Claudia Ionaș cu Generalul care au promis de altfel un regal de folclor autentic.
Conceput ca un festival autentic, centrat pe experiența de parcurs a participanților, Parcul Primăverii nu a avut o deschidere festivă clasică, ci un crescendo de momente speciale. Începând cu ora 12.00, toți cei care au trecut pragul evenimentului, indiferent de vârstă sau preferințe, au găsit activități care să le stârnească interesul. Miza festivalului este reconectarea la timpul de calitate petrecut împreună alături de cei dragi, fie în cadrul unui atelier de creație, al unei activități de mișcare în aer liber, la un concert, o expoziție de artă sau la cumpărături de obiecte artizanale.
Pe parcursul tuturor celor 11 zile de festival accesul este liber și gratuit. Ținta organizatorilor este aceea de a reuni în cele 11 zile peste 100.000 de participanți cu vârste și interese culturale diferite.