Vara aceasta, Vila Klaus, din județul Caraș-Severin, rămâne cu lacătul pe ușă. Așa cum s-a întâmplat de altfel și anul trecut și în urmă cu doi sau cu mai mult de zece ani. Edificiul aflat în munții Semenicului, clasificat ca monument istoric, situat într-un cadru natural de basm, a fost lăsat în paragină. Pe oricine întrebi de soarta lui, autorități locale sau județene, ridică din umeri.
„Nu-i al nostru, l-am predat la Compania Națională de Investiții, nu știm mai mult.”, ni s-a spus de la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport care, în principiu, se ocupă de administrarea clădirii.
Nici din răspunsul primit de la CNI nu putem concluziona mai mult decât că zorii revenirii în circuitul turistic nu se întrevăd prea curând: „Vila Klaus din Văliug se află pe lista sinteză din cadrul subprogramului «Unități și instituții de învățământ și de stat». Pentru acest obiectiv de investiție a fost demarată procedura de achiziție publică pentru întocmirea studiului de fezabilitate. Ulterior acestei etape și avizării studiului de fezabilitate se va demara procedura de achiziție publică a lucrărilor de proiectare și de execuție publică”. Adică deocamdată clădirea se află în conservare, nici măcar primii pași – studiul de fezabilitate – nu au fost făcuți.
Ne amăgim cu amintirile, cu istoria acestei clădiri, consemnate de către pasionații de locuri, fapte, întâmplări.
Profesorul de istorie Mircea Rusnac scrie: „Vila Klaus a fost construită la începutul secolului XX, nu e chiar aşa veche cum se spune. Iniţial acolo a fost un lac de acumulare mare, pentru reglarea cursului Bârzavei, deoarece pe râu se transportau buşteni în perioada aceea, utilizați drept combustibil pentru uzina din Reșița. Se scoteau buștenii din munte, de pe Semenic, şi se depozitau pe malurile Bârzavei. La un moment dat se deschidea stăvilarul ăsta, din zona Vilei Klaus, şi pornea un şuvoi de apă care ridica toţi buștenii de pe maluri şi îi ducea până la Reşiţa, jos. După ce s-a construit barajul Breazova, în 1904-1905, atunci s-a desființat barajul de aici şi s-a făcut vila. A fost construită pentru conducerea uzinei de atunci, casă de relaxare, de vânătoare. Fosta uzină a avut domenii foarte mari. Toată zona asta muntoasă aparținea de ea şi avea multe cantoane, care pe vremea aia erau foarte bine administrate şi vila probabil că era şi un centru de administrare pentru conducerea sectorului silvic al uzinei. Cât despre povestea care îl leagă pe Regele Mihai de această vilă, nu există foarte multe date. Se spune despre Regele Mihai că ar fi făcut o clasă acolo. Pe timpul acela, uzina era a industriaşului Max Auschnitt care era prieten bun cu Carol al II-lea, tatăl lui Mihai. Şi ca să intre mai bine în graţiile regelui, s-ar fi oferit să găzduiască întreaga clasă a regelui timp de un an sau mai puţin”.