FOTO/VIDEO. Staționarul 3 are nevoie de ajutor! „Oameni buni, oameni dragi, oameni frumoși, veniți alături de noi!”

lili gherle, emil bunda

Renovarea Staționarului 3 al Spitalului Județean de Urgență Reșița este pe ultima sută de metri! Este nevoie de implicarea tuturor pentru ca proiectul să poată fi dus la bun sfârșit. Lili Gherle și directorul medical, Emil Bunda lansează un apel la adresa cetățenilor pentru a putea finaliza lucrările.

COVID-19 nu a dispărut și fără un spital unde să putem trata cazurile grave speranța de viață a cărășenilor scade dramatic! Staționarul 3, numit în presa de acum un an „Spitalul Groazei” din cauza condițiilor de la acel moment, și-a schimbat fața cu ajutorul voluntarilor. Din saloanele care trezeau o stare de anxietate, acum le avem la standarde civilizare și decente atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical care își desfășoară activitatea la staționar.

„Cred că lucrările decurg foarte bine până la acest moment și cred că și în această săptămână vor decurge la fel. Problema va fi de săptămâna viitoare. Este momentul să strigăm «Ajutor! Oameni buni, avem nevoie de voi! Avem nevoie de materiale și bani pentru a termina această nebunie, pentru că este o nebunie, nu este un proiect». Sunt sigură că încă există oameni de bine, oameni care gândesc ca noi, care simt ca noi și își doresc ca acest spital să meargă înainte. Gândiți-vă! Vine valul patru (n.r. de COVID-19) și nu se va juca! Eu sper să ne ocolească, dar mă îndoiesc de asta”, ne-a spus Lili Gherle, cea care a acceptat misiunea de a contribuit la salvarea Staționarului 3.

lili gherle salon renovat

Care este stadiul lucrărilor?

Până în acest moment, în aproape două luni de când a început proiectul au fost adunați 170.000 lei, din care 90.000 lei au fost direcționați pentru achiziționarea de materiale termopane, sumă la care nu se adaugă manopera. Costurile rămân totuși ridicate și este nevoie de implicarea civică a tuturor actorilor din societate pentru a duce la bun sfârșit procesul de renovare a spitalului. Rezultatele se văd deja, la o simplă privire a saloanelor încă nerenovate și a celor imaculate, albe și cu mobilier curat.

„Suntem încă în faza în care cumpărăm materiale în fiecare săptămână de cel puțin 13.000-17.000 de lei. Dacă ar fi să luăm după numărul de porții de mâncare, estimez că undeva la peste 3.000 au fost aduse la staționar de la începutul acestei renovări. Sunt firme, instituții, voluntari, polițiști, jandarmi, pompieri, personalul medical și colegii noștri de la Asociația Cultură și Fapte Bune care au ajutat. Suntem o comunitate unită încă! Deci avem o speranță că se poate”, a precizat Lili Gherle.

„Lucrările sunt într-un stadiu avansat. Etajele doi și trei sunt gata și primesc pacienți. Etajul unu, scara și parterul sunt în lucru. Ne mai trebuie materiale și bani, dar totul arată extraordinar! Se vede o schimbare și arată a spital normal. Există condiții, există norme respectate și noi sperăm să le facem și mai bune”, a declarat doctorul Emil Bunda pentru Express de Banat.

salon nerenovat

salon renovat

salon renovat 2

Cum poate un simplu cetățean să ajute?

Există speranță ca proiectul să fie dus la bun sfârșit și pacienții să beneficieze de codiții decente în spital. Totuși, speranța trebuie să fie dublată de acțiunea comunității din Caraș-Severin. Donații fie ca materiale de construcții, fie prin propriile mâini de muncă sau chiar monetare sunt cele care fac diferența. Problemele încă sunt multe și diverse. La momentul realizării materialului video, existau deșeuri încă neridicate de Primărie care împiedicau voluntarii să poată amenaja un spațiu de odihnă în aer liber pentru pacienți. Lipsește și linoleumul antibacterian promis de Consiliul Județean. Ca să scape de deșeuri, Lili Gherle a permis celor în nevoie să ia ușile vechi din lemn fie pentru a le monta în casă, fie pentru a servi drept materiale de foc. Astăzi, Lili Gherle a anunțat că deșeurile au fost ridicate datorită unei donații făcute de o persoană fizică și au fost transportate către groapa de gunoi.

„Aștept ca toată lumea să ni se alăture. Noi credem că se poate. Nu vorbesc doare de mine și doctorul Bunda, vorbesc de noi, comunitatea. Noi, cei care am călcat aici cu credință, voință și putință. Acest spital este al întregului județ. Nu cred și refuz să cred că în județul acesta nu mai sunt oameni de bine și nu mai sunt firme pe profit care să poată face parteneriate cu noi. Ca asociație, facem acte de sponsorizare, acte care se pot scădea din impozitul lor. Oameni buni, oameni dragi, oameni frumoși, veniți alături de noi! Decât să plătești la stat, mai bine plătești pentru viitorul tău și nu mă refer la a face o fraudă, dar ca firmă, dacă ne sponsorizezi, îți scazi din impozitul pe care ar trebui să îl plătești la stat și cred că este un plus și pentru stat pentru că, până la urmă, de aceste servicii vor beneficia pacienții, oamenii care trăiesc în România, în județul Caraș-Severin și nu numai”, a precizat Lili Gherle.

asistenta salon renovat

pictor

salon in stadiu de renovare

baie renovata

Aveți un mesaj pentru cei care se gândesc să ajute?

„Probabil am fost și eu reticentă cândva, atunci când am început să fac voluntariat, dar în timp am învățat că reticența nu duce la nimic bun. Salut ajutorul tuturor celor care au venit lângă noi, indiferent dacă a fost cu mână de lucru, materiale sau bani. Îi îndemn pe ceilalți să vină, pentru că merită pentru conștiința noastră. Și încă așteptăm linoleumul antibacterian de la Consiliul Județean”, a încheiat Lili Gherle.

Cei care doresc să ajute o pot face și donând și bani în contul Asociaţiei Cultură și Fapte Bune, deschis la Banca Transilvania, RO27BTRLRONCRT0534555501.

pensula vopsit

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/