FOTO/VIDEO. Cum e ca, după o viață de om, să trăiești într-un WC public uitat de lume?

Primim un telefon de la un om de bine și nu mai stăm pe gânduri. Urcăm panta dinspre tribuna a doua a Stadionului Gloria din Reșița, care altădată trepida de ovațiile suporterilor. Astăzi, în spatele ei, câteva garaje unde se mai repară una, alta. Ne întâmpină câțiva bărbați trecuți bine de prima tinerețe și doi căței jucăuși. Ne privesc suspicioși, însă până la urmă se liniștesc când le spunem pentru ce eram acolo. Știau că vom veni, îi sunase Bimbo, același care ne dăduse și nouă de veste.

Ne fac semn să ne apropiem, în timp ce unul dintre ei arată cu mâna spre patru saci de plastic rezemați de zidul tribunei. „În sacii ăia e toată averea lui Iliuță. Haine și alte lucruri mărunte strânse într-o viață de om”.

În fapt, pe Iliuță îl cheamă Ilie Graur și la cei 60 de ani ai lui a ajuns să trăiască într-un fost WC din spatele tribunei de care aminteam. Nu a fost niciodată însurat, nu e boschetar, după cum avea să ne asigure bărbatul, dar nu are locuință. Toată viața lui a stat în chirii, însă ultima dată, acum o săptămână și ceva, proprietarul nu l-a mai vrut. Unii zic că ar fi avut restanțe la plata chiriilor, alții, pentru mizeria din garsoniera din apropierea Gloriei. A, și încă ceva: Iliuță al nostru a muncit la viața lui nu pe șantier, nici paznic pe nu știu unde, ci la Centrul de Calcul și chiar la Finanțe Publice, ca informatician sau ceva de genul ăsta. De trei luni și-a băgat actele de pensionare și așteaptă să-i vină prima pensie. Ca fapt divers, bărbatul de la care am aflat toate acestea ne spune că Ilie Graur are legitimație de revoluționar și ar primi indemnizație. Cu toate acestea, a ajuns să trăiască într-un fost WC public în care cineva a încropit un pat și câteva rafturi. „E locul unde se adunau cândva boschetarii, oamenii fără căpătâi. Iliuță nu-i din ăștia”, ne asigură bărbații.

Ne hotărâm să-i facem o vizită. La intrare, un câine tolănit în iarbă, care nu se sinchisește de prezența noastră. Îl găsim întins pe un pat, îmbrăcat în haine groase, de iarnă. Nu pare speriat, ci doar surprins de prezența noastră. Aruncăm o privire jur-împrejur, întrebându-ne cum poate trăi cineva în mizeria și mirosul pestilențial din fosta budă care, de fapt, sunt patru pereți groși de beton. În cele din urmă încropim un dialog: „Am lucrat din 1979 și până acum la Centrul de Calcul (nu amintește nimic de Finanțele Publice) și de vreo lună mi-am băgat dosarul de pensionare.” Întrebat fiind cum a ajuns în locul acela, Ilie Graur are propria variantă: „Toată viața am stat în chirii. Am avut o tentativă de a cumpăra o locuință, dar nu am reușit. Am fost internat în spital (n.r. unii zic din cauza unui AVC, însă el susține că de vină ar fi fost doar o răceală), iar când am ieșit din spital am găsit garsoniera ocupată de altcineva. Nu știu de cine, că nu l-am văzut la față, știu doar că proprietarul mi-a pus hainele în niște saci de plastic și asta a fost totul.”.

Iliuță ne asigură că atestatul de revoluționar nu-i servește la nimic din punct de vedere financiar și ne explică de ce: „E adevărat că am primit indemnizația de revoluționar, dar acum nu o mai primesc. Nu știu de ce.”. Apoi își amintește brusc de o prevedere a legii: „Cred că în momentul în care salariul depășește indemnizația de revoluționar nu mai primești niciun leu. Salariul meu ajunsese să fie mai mare cu 30% decât indemnizația și cred că din cauza asta nu o mai primesc.”.

Bărbatul rămas afară are altă părere. El spune că Ilie Graur este rupt de realitate și că AVC-ul suferit l-a afectat mult. Nu se poate deplasa singur mai mult de cinci, șase pași și e incoerent în ceea ce povestește. „Noi știm că are bani pe card, că cineva i-a achitat restanțele la chirie. Cred că nu realizează ce vorbește. Uitați, noi îi dăm medicamentele și îi aducem mâncare. E încă cald afară, dar ce se va face la iarnă, în frig și fără niciun ajutor? Poate se găsește și pentru el o soluție, într-un centru de persoane singure și bolnave.”

Chiar așa, poate se găsește cineva să recepționeze apelul unor oameni de bine. Poate chiar cei de la Serviciul de Asistență Socială al Primăriei Reșița.

Interviul cu Ilie Graur îl puteți urmări aici: https://fb.watch/fp9loNnAlQ/

• Tweet
• Pin It