FOTO/VIDEO. Bistra, Pogăniș și Timiș rămân la cote alarmante. Ministrul Vela a evaluat pagubele produse în Banat

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a ajuns astăzi în zonele calamitate din Caraș-Severin și Timiș, aici unde inundațiile au făcut prăpăd în gospodăriile oamenilor din mai multe localități. Marcel Vela a stat de vorbă cu oamenii, care de mai bine de trei zile stau cu frica în sân.

Ministrul a aterizat cu elicopterul MAI pe platoul uzinei din Oțelu Roșu, unde a fost așteptat de prefectul Cristian Gâfu și primarii de pe Valea Timișului (Oțelu Roșu, Zăvoi, Glimboca) care i-au prezentat situația și ce măsuri au fost luate pentru limitarea pagubelor.

Județul Caraș-Severin este cel mai afectat în urma inundațiilor și evident Lugojul. Este momentul să vedem, să analizăm, ce se face, cum se intervine, pentru că încă de ieri am luat decizia, după ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, să ajutăm echipele de aici cu colegii, dar și cu utilaje din județele Mehedinți, Dolj și Teleorman, ca să susțină efortul pe care l-au făcut în aceste momente dificile pentru cetățenii din Caraș-Severin. Râul Timiș a depășit cotele, a inundat unele locuințe, gospodării, la fel și râul Bistra. De altfel, în acest moment în România se intervine în 10 județe”, a menționat Marcel Vela.

Ministrul a făcut referire și la persoanele izolate din Oțelu Roșu care au fost evacuate cu ajutorul salvatorilor din Caraș-Severin și cu aportul omului de afaceri Romeo Dunca, cel care a pus la dispoziție elicopterul personal.

Marcel Vela a făcut o scurtă vizită și la Măgura, pentru a vedea dacă s-a mai domolit râul Bistra din baraj. Prefectul județului, Cristian Gâfu, l-a însoţit pe ministrul Afacerilor Interne şi pe subsecretarul de stat în MAI, Dan Stan, în vizita pe care aceștia au efectuat-o.

Este necesară demararea de proiecte pentru îndiguirea cursurilor de apă care prezintă un grad de risc pentru producerea de inundații, Marcel Vela declarând că pentru astfel de proiecte vor fi disponibile fonduri atât guvernamentale, cât și de la Uniunea Europeană și i-a încurajat pe reprezentanții administrațiilor publice locale să acceseze aceste fonduri. De asemenea, s-a stabilit că este nevoie de o analiză a tuturor construcțiilor hidrologice din județ, pentru a fi identificate cauzele extinderii viiturilor și inundațiilor față de situațiile cu care ne-am confruntat în trecut.

În Lugoj, ministrul Vela a participat la o ședință a Comitetului Pentru Situaţii de Urgenţă, având ca subiect pericolul de inundații pe râul Timiş. Ministrul Vela a fost însoţit de secretarul de stat în Ministerul Mediului, Leonard Achiriloaei, de directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Ervin Molnar şi de către inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă Dan-Paul Iamandi.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Demnitarul a survolat din elicopter zona Pohalma, de la ieșirea din Lugoj înspre Jabăr, unde s-a creat o breșă într-un dig şi a inundate câteva zeci de hectare de teren.

„Am văzut ce s-a întâmplat în aval de Lugoj, unde digul râului Timiș a cedat într-o zonă agricolă. Am constatat că nu e un pericol foarte mare, deoarece Timișul se deversează într-o zonă agricolă, care nu afectează localități sau alte lucruri care pot crea pagube mari. Cota de atenție se îndreaptă spre o situație mai sigură, dar în același timp suntem încă foarte vigilenți, pentru că în amonte este încă o avertizare de cod roșu de ploi și trebuie gestionat cu foarte mare înțelepciune ce se întâmplă acolo. Nu avem victime nici în Timiș, nici în Caraș. Sperăm ca vremea să se îndrepte. Deocamdată putem spune că viitura s-a stabilizat, dar nu nu vreau să induc o stare de mulțumire sau relaxare în rândul angajaților Ministerului de Interne. Toți suntem la datorie și rămânem pe baricade”, a declarat Marcel Vela.

CITEȘTE ȘI: Viitură istorică pe râul Timiș! Dig rupt de ape la ieșire din Lugoj!

Ministrul a mai spus că proprietarii de terenuri care au suferit pagube vor fi despăgubiți și le-a mulțumit pompierilor din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Dolj, Olt, Mehedinți și Teleorman pentru ajutorul pe care îl acordă colegilor din județele Timiș și Caraș Severin.

Cele mai recente informări:

Pericolul de inundații încă nu a trecut! CODUL ROȘU hidrologic s-a prelungit până mâine, la ora 9.00, pe bazinele hidrografice: POGĂNIȘ și BISTRA. Cetățenii care se află în aceste zone sunt rugați să NU folosească podurile și căile rutiere expuse pericolului de inundație, să NU încerce să traverseze cursurile de apă prin locuri neamenajate.

Astăzi în localitatea Dezești au fost evacuate 12 persoane. Au fost puternic afectate de inundații peste 40 de case. O casă s-a prăbușit parțial și alte 4 sunt în pericol să se prăbușească.

La Remetea Poganici și Obreja reprezentanții SGA împreună cu pompierii au înălțat malurile cursurilor de apa cu ajutorul sacilor de nisip pentru a proteja gospodăriile din apropiere. Forțele de intervenție acționează în sprijinul comunităților afectate. De asemenea, au fost implicate și mai multe forțe ale Poliției, Jandarmeriei, Salvamont și Unității Speciale de Aviație Caransebeș.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/