FOTO Vânt din pupă, dar doar un egal în derby-ul Timișoarei!

Ripensia și ASU Poli au terminat la scorul de 1-1 confruntarea directă din turul campionatului ligii secunde. Un derby în condiții așa și așa, deoarece pe lângă ghinionul de a fi programat în etapa intermediară din noiembrie, și pe un stadion deloc grozav, precum Electrica, jocul a fost și serios afectat de codul portocaliu de vânt valabil la ora disputării partidei.

În prima repriză, Ripensia a avut vântul în spate. În acest context, a și avut prima mare ocazie a meciului, când Neagu a trimis puțin deasupra porții, dintr-o lovitură liberă de la distanță. Deși gazdele au presat, până la urmă s-a marcat ”contra vântului”. În minutul 28, Popescu a dat o pasă foarte bună pentru Axente, care a făcut o cursă și a marcat, mai ales că portarul Dobre nu era bine plasat. După gol, Ignea a avut un șut periculos, dar care s-a dus peste poartă. Egalarea a venit în minutul 43, după un penalti dictat deoarece Mera l-a lovit pe Voinea în careu. Apro a marcat cu un șut sigur, iar până la pauză, roș-galbenii au mai fost periculoși prin Stoi.

 

Schimbarea de terenuri de la pauză a făcut ca Poli să joace cu vântul din spate. Alb-violeții au presat pentru a mai înscris, dar nu au putut nici prin Axente, nici după faze fixe. În minutul 79, Poli a avut o mare ocazie. Ignea a ajuns periculos în careu, dar a șutat prost. Un fundaș a respins mingea prost, iar Zabun era să vină bine din urmă, dar Dobre a reușit să îndepărteze pericolul. În ultimele minute, Ripensia a presat și ea, dar nu a reușit să înscrie. În prelungiri, Călin Toma a fost eliminat, după al doilea cartonaș galben.

Ripensia Timișoara: Şt. Dobre – Caius Lungu, Tînc, Apro (cpt.), C. Toma – Burdeţ, Stoi (Vl. Tudorache 62′) – Al. Popovici (M. Fotescu 75′), Al. Neagu (Zaluschi 81′), Chera – Alb. Voinea

ASU Poli Timișoara: M. Contra – C. Jurj, Coadă, Mera (cpt.), Cherecheş – Vidrăsan (Bg. Vasile 46′), Dros – C. Popescu, Ignea, Ad. Ungureanu (Zabun 61′) – Mir. Axente

Pelici își dorea o victorie, dar spune că rezultatul e echitabil. ”Un rezultat echitabil din punctul meu de vedere. În prima repriză, am avut câteva situații bune de a înscrie la câteva faze fixe. Eram ajutați și de vânt, același lucru s-a întâmplat și a doua repriză, pentru Poli. În ciuda faptului că am avut vântul și am avut acele situații, am primit gol. Dar e bine că am reușit să revenim. Un 1-1 care ne aduce un punct. Nu suntem mulțumiți, e clar că ne doream să câștigăm. Veneam după punctul de la Măgurele. Dar asta este, mergem înainte. Mai avem câteva etape de jucat și încercăm să acumulăm puncte. E important, totuși, până la urmă că nu am pierdut. Am revenit din nou. A doua repriză s-a jucat pe contra, haotic, vântul și-a pus amprenta, starea terenului…Dar au avut o ocazie mare ei, prin acea plecare din linia a doua a lui Ignea și apoi, minge respinsă prost la Zabun. Puteau să facă 2-1. Și noi am avut pe final acea minge pasată pe culoar, pasa filtrantă a lui Zaluschi pentru Apro. Una peste alta, un rezultat echitabil. Îmi felicit băieții pentru munca depusă. Păcat că nu am avut mai multe luciditate și nu am găsit soluții când era nevoie de ele. Eliminarea lui Toma a fost corectă. A fost un fault de joc”, a declarat tehnicianul roș-galbenilor.

 

Benga e de părere că echipa sa a jucat mai bine. ”Un joc important pentru noi. Tot timpul, derby-urile locale nasc anumite ambiții. Am jucat contra concitadinilor noștri, a celor de la Ripensia. Înainte de meci, probabil aș fi spus că eram mulțumit cu un punct, sau pe jumătate mulțumit. Dar acum, după aspectul jocului, pot să declar că sunt nemulțumit. Pe toată durata partidei și în special în repriza a doua, cred că am fost echipa care a avut mai multe ocazii. În repriza a doua am preluat inițiativa, am ieșit foarte bine de la cabine, ne-am dorit să câștigăm. Nu ne-am mulțumit cu un egal. Băieții au reacționat excelent și îi felicit pentru atitudine și dorință. I-am analizat foarte bine pe cei de la Ripensia. În foarte puține moment ne-au surprins. Dacă eram mai atenți, trebuia să profităm, mai ales pe tranziția pozitivă în repriza a doua, când trebuia să speculăm momentul recuperării mingii, dar jucătorii noștri ba erau în ofsaid, ba aveau un serviciu prea lung la ultima pasă. Ocazia lui Ignea a fost imensă. În prima repriză am fost influențați de vânt. Ne-am adaptat destul de greu. Am pierdut multe mingi pe mingea a doua. Le-am cerut jucătorilor și am pregătit tactic să-i facem pe cei de la Ripensia să joace minge lungă, pentru că avem fundași centrali care câștigă duelurile. Dar am pierdut mingi și de aceea am făcut schimbarea la pauză, l-am introdus pe Vasile care a venit cu un echilibru la mijloc și am controlat repriza a doua. Pentru noi este totuși un punct în deplasare. Este al treilea meci fără înfrângere. Mi-aș fi dorit să câștigăm, n-am jucat la egal, am fost echipa mai agresivă, mai ofensivă. De multe ori, înmulțeam jucătorii în atac, chiar și Mera a plecat la o fază. Ne-am asumat riscuri”, a spus antrenorul alb-violeților.

 

Ambele echipe au meci din nou sâmbătă. Ripensia la Reșița, iar Poli, acasă, cu Snagovul.