FOTO. Familie spulberată pe o șosea din Timiș!

acc 1

Un bărbat, soția sa și băiețelul în vârstă de 2 ani au murit într-un accident care a avut loc duminică după-amiază pe drumul județean 591 A, dinspre Săcălaz spre Sânmihaiu Român. 

Potrivit IPJ Timiș, accidentul a avut loc între două autoturisme, în jurul orei 18. Mașina condusă de o femeie în vârstă de 32 de ani a intrat în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 38 de ani, în care se aflau soția de 28 de ani și doi băieți de 2, respectiv 7 ani.

Cauza accidentului ar fi, potrivit polițiștilor, depășirea neregulamentară făcută de femeia în vârstă de 32 de ani.

acc 2

„O femeie în vârstă de 32 de ani conducea un autoturism pe DJ 591 A dinspre Săcălaz spre Sânmihaiu Român, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism, care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani. În urma impactului, conducătorul auto, soția acestuia în vârstă 28 de ani și un băiețel de 2 ani au decedat, iar celălalt copil al familiei, un băiat de 7 ani a fost rănit și transportat la spital.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Șoferița de 32 de ani a fost și ea rănită. Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Traficul, la ora transmiterii acestei știri, este în continuare blocat în zona în care a avut loc accidentul.

UPDATE. Inspectoratul de Poliție Timiș a anunțat, luni dimineață, că șoferița în vârstă de 32 de ani care a fost implicată în accidentul de duminică după-amiază a decedat.

Foto: IPJ Timiș

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/