FOTO. Timișorenii s-au prins în horă, la 161 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri

Astăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. La fel ca în fiecare an, evenimentul a fost marcat şi la Timişoara, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.

Evenimentul a debutat prin intonarea imnului de stat al României, după care a urmat săvârşirea serviciului religios. Liliana Oneţ, prefectul de Timiş, a citit apoi mesajul premierului Ludovic Orban, şi alţi doi lideri politici au ţinut discursuri. Este vorba despre Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei

„24 ianuarie este o zi importantă în istoria noastră, evenimentul istoric intitulat Mica Unire. Ceea ce este important este să privim la predecesorii noştri care au avut curajul acum 161 de ani să se unească pentru un interes comun, interesul naţional, care a primat indiferent de culoarea politică, religie sau naţionalitate. Acesta este mesajul pe care îl transmit şi astăzi prin intermediul dumneavoastră tuturor românilor: să privim cu încredere, să avem speranţa, dar şi obligaţia de a apăra interesul naţional. La mulţi ani, România, la mulţi ani, dragi români”, a declarat Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

„24 ianuarie reprezintă pentru români ziua Micii Uniri. Aşa cum aţi văzut în ceremonialul de astăzi, am sărbătorit şi noi la Timişoara acest eveniment important pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească şi care a fost primul pas pentru reîntregirea României Mari. Doresc pe această cale să urez la mulţi ani tuturor românilor, tuturor cetăţenilor Timişoarei, multă sănătate şi tot ce îşi doresc”, a spus la final Liliana Oneţ, prefectul de Timiş.

Au urmat depuneri de coroane la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, tradiţionala defilare, iar la final toţi cei prezenţi s-au prins în Hora Unirii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/