FOTO. Timişoara va avea o nouă maternitate. A fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor

untitled design set 970x90 px

Zi importantă pentru sistemul medical din Timişoara. Astăzi a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru noua Maternitate Bega a Spitalului Judeţean Timişoara, locaţia fiind între Casa Austria şi Spitalul Judeţean.

Contractul are o valoare de 38,5 milioane de lei și presupune proiectul tehnic în timp de cinci luni de zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar termenul final de realizare a lucrărilor este 31 octombrie 2022. Finalizarea proiectului presupune construcţia efectivă şi dotarea cu aparatură medicală a noii Clinici de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean, investiţie realizată de Consiliul Judeţean Timiş.

„Acest proiect a fost lansat în urmă cu 12 ani ca şi concept. În momentul în care am preluat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, m-am concentrat pe susţinerea acestui proiect, în prima fază identificând sursa de finanţare, pentru că nu este o investiţie foarte ieftină, aproximativ 50 de milioane de lei, o investiţie obţinută pe cooperare transfrontalieră România-Ungaria cu foarte multe eforturi, chiar cu riscuri de a pierde această investiţie neavând avizul din partea Consiliului Concurenţei. Am reuşit să obţinem toate avizele şi să facem toate demersurile şi să facem astfel încât am semnat în primă fază contractul de finanţare, iar astăzi am lansat proiectul privind semnarea contractului pentru proiectare şi execuţie”, a precizat Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

La semnarea contractului au fost prezenţi şi Raul Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean, şi Marius Craina, managerul Maternităţii Bega. Ultimul a vorbit despre importanţa noii unităţi spitaliceşti şi despre standardele la care aceasta se va ridica.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Era obligatorie o astfel de maternitate, pentru că ambele maternităţi funcţionează la ora actuală în clădiri istorice, clădiri cu vechimi foarte mari. O parte din Maternitatea Odobescu este revendicată şi nu mai făceam faţă sub nicio formă cu tehnologia. Degeaba personalul medical era foarte bine pregătit şi performant din punct de vedere medical, atâta timp cât paciente plecau din România către clinici private din ţară sau străinătate. Având în vedere că această unitate va fi construită şi funcţională, Timişoara şi România va putea face faţă oricând modernelor clinici care funcţionează în străinătate şi pacientele noastre vor beneficia de condiţii moderne de internare şi tratament la noi în ţară”, a spus Marius Craina.

Suprafaţa noii maternităţi va fi de 5.000 mp şi va avea compartimente de fertilizare in vitro, ginecologie, chirurgie laparoscopică, terapie intensivă. Cum este normal, vor fi săli de naşteri, bloc operator şi camere de gardă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/