Alin Nica trage un semnal de alarmă: Timişoara 2021 Capitală Culturală Europeană poate pierde premiul de un milion şi jumătate de euro

Alin Nica, reprezentantul României în cadrul Comisiei Europene care desemnează şi monitorizează capitalele culturale europene, a dorit să tragă un semnal de alarmă vizavi de riscurile pe care situaţia tensionată din cadrul Asociaţiei Timişoara Capitală 2021 le poate avea pentru Timişoara şi România. Candidatul PNL la Consiliul Judeţean Timiş spune că acestea pot să ducă la consecinţe dintre cele mai grave, principala fiind pierderea premiului „Melina Mercouri”. Acesta se acordă la finalul perioadei de monitorizare, înaintea anului de implementare de către Comisia Europeană.

„Sunt două riscuri principale, riscul operaţional, să pierdem din experienţa oamenilor care lucrează în Asociaţia Timişoara Capitală Culturală 2021 din cauza conflictelor care există în cadrul Asociaţiei. Al doilea risc este cel financiar, neimplementarea programului cultural din cauza subfinanţării Asociaţiei de către cei trei actori publici implicaţi. Consecinţa acestor riscuri poate fi neacordarea premiului Melina Mercuri de către Comisia Europeană, care se acordă înaintea anului de deţinere a titlului, după perioada de monitorizare. Acest premiu are o valoare de un milion şi jumătate de euro”, a precizat Alin Nica.

Neacordarea premiului „Melina Mercuri” ar însemna o ruşine pentru Timişoara şi pentru România, mai ales că organismele europene privesc cu atenţie ceea ce se întâmplă la noi. Acest fapt ar însemna o premieră negativă, deoarece niciodată în istoria de 35 de ani a acestei iniţiative europene nu s-a întâmplat ca un oraş să piardă acest premiu în valoare de un milion şi jumătate de euro, consideră Nica.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Colegii mei din grupul de experţi sunt şi ei îngrijoraţi. Sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în cadrul proiectului şi vor acţiona prin Comisia Europeană, dacă lucrurile vor degenera în aşa fel încât să necesite o intervenţie din exterior. Punctul maxim la care s-ar putea merge ar fi pierderea acestui premiu, «Melina Mercuri», care ar fi efectiv semnalul de maximă forţă pe care Comisia Europeană îl poate da unui oraş care deţine acest titlu şi unei ţări. Fac apel la toţi cei implicaţi să se pună la masa dialogului, să găsească soluţiile, să treacă peste orgolii şi poziţiile politice”, a continuat candidatul PNL la Consiliul Judeţean.

Nica mai spune că o amânare cu un an sau doi ar fi benefică, pentru că ar fi mai mult timp să se pregătească, ar avea mai mult timp să rezolve aceste probleme, ar da răgaz şi autorităţilor publice locale şi celor centrale să revină la finanţarea la care s-au angajat în dosarul de candidatură. „Acest proiect trebuie să fie o prioritate şi pentru autorităţile centrale, fiindcă nu este doar imaginea Timişoarei în joc, ci şi imaginea României”, a punctat acesta.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/