FOTO: Soarele din Costinești a apus pe muzica celor de la Phaser!

Atmosferă incendiară la malul Mării Negre, acolo unde sute de studenți din întreaga țară au participat la spectacolul organizat de Ministerul Tineretului și Sportului.

Seria evenimentelor organizate anual sub egida ministerului care gestionează problemele studenților din întreaga țară continuă pe litoral și în acest sezon estival. Casa de Cultură Studențească din Reșița a spus prezent invitației lansate de la centru și a urcat pe scenă cu trupa Phaser. Deja renumită pentru spectacolele live pe care le susține, dar și pentru participarea la concursul Eurovision, reșitenii au cântat la mare pentru un public numeros.

Atmosfera s-a încins și mai tare atunci când Lucian Oprișan, pe piesa ,,Pour moi et pour toi” a dat clapele pe trompetă și a coborât în mijlocul spectatorilor, care l-au răsplătit cu ropote de aplauze. Spectacolul a durat mai bine de o oră și s-a încheiat cu recenzii pozitive din partea spectatorilor, care au avut ocazia să asculte și cel mai nou single al trupei pop-rock, ,,Fapte, nu vorbe”. Piesa a fost compusă de timișoreanul Geroge Hora și se aude deja pe undele FM ale posturilor de radio din România.

1148393_10200938230031792_694297881_n 1148262_10200937949184771_115655631_n

,,Ne-am bucurat să facem noul nostru single auzit și în rândul studenților, mai ales că lansarea oficială a piesei a avut loc tot în această perioadă, pe litoral. Mai exact, pe data de 13 august, în cadrul emisiunii Vara pe Val, difuzată de Televiziunea Română”, a declarat Carina Dumitru, solista trupei Phaser pentru www.expressdebanat.ro .

1080756_10200937949864788_749661440_n 1085283_10200938263312624_2087903737_n

,,Sunt onorată de faptul că Reșița a fost reprezentată cu mare success în seria spectacolelor organizate de Ministerul Tineretului și Sportului de către trupa Phaser, căreia îi mulțumesc pentru buna colaborare pe care o avem. In ciuda faptului că au ajuns să aibă un succes răsunător, tinerii se simt în continuare reșițeni și nu ezită să evolueze sub egida CCS, ori de câte ori le solicităm spijinul”, a spus Adela Berbentia, directorul Casei de Cultură Studenţeşti din Reșița.

De altfel, instituția este în plină activitate, deși e vacanță. In timp ce pe Muntele Semenic studenții au participat la Tabăra de actorie, fotografie șI cineamatorism, pe litoralul Mării Negre Ansamblul de cântece și dansuri populare ,,Flori de Mai” a organizat un seminar de coregrafie, ajuns la cea de-a doua ediție.

1081639_10200937945984691_2096274076_n 1085308_10200937950104794_1036757219_n

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/