Restaurantul Hotelului Rogge a mai urcat o treaptă pe scara diversității și rafinamentului prin inaugurarea noului meniu balcanic. Practic, acesta este o premieră pentru oraș, iar managerii hotelului explică faptul că restaurantul lor deține exclusivitatea la acest capitol.
Lansarea meniului Balkan Essence a fost un adevărat eveniment, marcat ca atare, printr-o cină de petrecere care a reunit unii dintre cei mai importanți oameni ai județului Caraș-Severin. Încă de la inaugurare, Best Western Plus Rogge Hotel s-a plasat cu ușurință în topul celor mai rafinate hoteluri din județul Caraș-Severin. Restaurantul din incinta hotelului nu s-a lăsat mai prejos, fiind un punct de referință la nivel local, datorită specialităților culinare de calitate.
„Este o premieră pentru reșițeni. Noi dorim să aducem un nou suflu, o mâncare balcanică foarte bună, și sper ca oamenii să aprecieze acest lucru. Îi așteptăm pe reșițeni, dar nu numai, să vină și să îl încerce. Prețul este unul mediu, pentru orice buzunar. Este, practic, primul eveniment monden pe care îl organizăm cu mare fast. Nu este ultima petrecere, vom face mult mai multe de acum înainte”, a declarat Petra Rogge, pentru Express de Banat.
Oana Roman a fost cea care s-a ocupat de întâmpinarea invitaților. Evenimentul i-a adunat la un loc pe cei mai importanți reprezentanți ai mediului de afaceri, personalități politice, oficiali ai instituțiilor publice din România și Serbia, dar și nume sonore ale sportului românesc. Lansarea meniului printr-un eveniment de o asemenea anvergură a fost o premieră chiar și pentru gazda acțiunii.
„Este o premieră pentru mine! Pentru prima dată am venit la Reșița și tot pentru prima dată prezint un astfel de eveniment. E un aer de bun augur, mă simt extraordinar. Acest restaurant deosebit lansează un meniu foarte special, bazat pe gastronomia sârbească, și este foarte bine primit de toată lumea. Pe lângă faptul că oamenii petrec senzațional și mănâncă foarte bine. Consider că este bine să guști din tot. Este o seară specială, de voie bună”, a subliniat Oana Roman.
Poveste din Balcani
Evenimentul de joi, derulat chiar sub numele de Balkan Essence, a fost mult așteptat atât de Chef Dejan Stancovici, inițiatorul meniului, cât și de gurmanzii îndrăgostiți de bucătăria sârbească. Noul meniu înglobează aromele bucătăriei sârbești puse în evidență prin ingrediente naturale și proaspete. Specialiștii bucătari sârbi promit să lucreze cu dedicație și să transforme fiecare preparat într-o adevărată operă gastronomică tradițională, din care clienții se vor putea delecta zi de zi.
„M-am hotărât recent să cuceresc Balcanii și să-i prezint așa cum merită, în cea mai frumoasă lumină. Balcanii, perla planetei Pământ, acel mix de diferențe și exotism. … În Balcani este suficient să călătoriți câteva zeci de kilometri ca să simțiți spiritul altor oameni și obiceiuri diferite. Este locul care de-a lungul istoriei a suferit turbulențe de tot felul, dar care a rămas aici. Oamenii de pe aceste meleaguri încă au energie pozitivă cu care își demonstrează valoarea. Cum ajungem la adevărata valoare? Hrana este magia prin care însă nu putem înșela lumea. Prin hrană simți emoțiile adevărate. Prin hrană putem afla obiceiurile, sensibilitatea și cultura unui popor. Cumva, chiar orașul Reșita e o dovadă vie a faptului că există orașe care au suflet, au cultură și au ce să ofere oamenilor care caută perle pierdute prin lume. Poate chiar aici se ascunde esența! Asta este ceea ce m-a inspirat în crearea meniului Balkan Essence”, a spus Chef Dejan Stancovici, inițiatorul meniului.
Serviciile hoteliere, un plus pentru turism
Lansarea meniului balcanic cu specific sârbesc nu a fost întâmplătoare. Relația pe care Reșița și județul Caraș-Severin o au cu Serbia este de lungă durată și se va extinde mai mult în viitorul apropiat, astfel că din luxoasa sală a restaurantului nu au lipsit invitații sârbi.
„Partea cea mai importantă a turismului care leagă România de Serbia sunt serviciile hoteliere. Noi am construit aceste poduri ale prieteniei, sigur, și în viitor dorim să le dezvoltăm. Dorim ca foarte mulți turiști din Serbia să vină, aici, la dumneavoastră, dar și dumneavoastră să veniți în Serbia, pentru că veți fi bine primiți. E foarte important să lucrăm în domeniul turismului, pentru că suntem vecini, dar și să ne prezentăm tot ce avem mai frumos ca potențial turistic. Încă o dată, mulțumesc Hotelului Rogge, care și-a deschis larg porțile și a înțeles și importanța acestui serviciu. Sper să am ocazia să vă invit aici și în lunile următoare, să mâncați foarte bine și să gustați tendințe noi. Desigur, vă veți și distra bine”, a subliniat Zorana Vladu, președinta organizației de turism din Banatul Sârbesc.
Seara a fost memorabilă, iar invitații s-au delectat cu ambientul inedit al renumitelor petreceri sârbești. Noile preparate din meniu au fost degustate în acorduri muzicale de petrecere. Atmosfera a fost întreținută printr-un concert live al formației Koktel Band, din Blegrad. Trupa s-a înființat în urmă cu 16 ani, a înregistrat 9 albume și este una dintre cele mai în vogă trupe sârbești ale momentului.
Apreciat în țară și peste hotare
Inaugurat în 2006, Best Wstern Plus Rogge Hotel și-a câștigat prestigiul datorită produselor și serviciilor de înaltă calitate. De asemenea, Best Western Plus Rogge Hotel este singura locație din grupul Best Western Romania care a obținut 4 ani consecutiv premiul de excelență: Quality Award – Excellence In Quality And Standards! De a lungul timpului, au onorat cu prezenţa oaspeți de seamă, atât români, cât și străini: președintele Croației, ambasadori, oameni de afaceri importanți, personalități politice, membri ai casei regale, contele de Swarovski, artiști consacrati, sportivi etc.
Rogge Restaurant este locul în care te deconectezi rapid de la sarcinile și îndatoririle de serviciu, locul în care te opreşti mereu cu placere și te lași purtat de atmosfera relaxantă. Merită să alegeți cu încredere acest restaurant pentru a servi prânzul în calitate de turiști ori, dacă plănuiți să organizați întâlniri de business, conferințe de presă, întâlniri cu oficialități, nunți, botezuri, aniversări, team building, kids party sau chiar o cină romantică.