FOTO Se fac săpături în zona viitorului pod de la Solventul. Anunțul Primăriei Timișoara

f9dbc550 82bf 4c8b affe 7def2f6e2be5

Au loc lucrări importante în zona viitorului pod peste Bega de la Solventul, în această perioadă. Primăria Timișoara anunță că au început forajele pentru studiul geotehnic, care este esențial pentru o fundamentare cât mai exactă a unei construcții.

Primăria Timișoara a venit cu vești de pe șantierul noului pod peste Bega, care va fi realizat în zona Solventul. Astfel, reprezentanții instituției anunță că au început, astăzi, forajele pentru studiul geotehnic pentru viitoarea investiție.

Pentru realizarea studiului geotehnic a sosit o echipă de la Geologic Site pentru prelevarea de probe. Vor fi extrase probe de la adâncimi de 3 metri și 25 de metri, de pe ambele malurile ale canalului Bega. Studiul geotehnic este esențial pentru o fundamentare precisă a oricărei construcții, în special când vorbim de proiecte de mare infrastructură. Toate construcțiile dintr-un oraș implică un studiu geotehnic, dar de mai mici dimensiuni. Având în vedere dimensiunile lucrării, pentru viitorul pod Solventul și inelul patru vest, a venit un echipament mecanizat, special pentru forare la adâncime”, a informat Primăria Timișoara.

Reprezentanții instituției transmit că în vederea închiderii inelului 4 vest de circulație, urmează să fie realizat un pachet de proiecte mari de infrastructură în Timișoara, care include pasajul Solventul și podul Solventul. Cele două investiții au rolul de a conecta zona de sud-est cu cea de nord-vest a orașului.

La finalul lucrării, conexiunea str. Gării – B-dul Dâmbovița va include: patru benzi de circulație rutieră, două linii de tramvai, pistă de bicicletă pe ambele sensuri (cu lățime de cel puțin 1,5 metri, delimitate de carosabil), trotuar pe ambele sensuri (cu lățime de minim 2 metri), zonă verde, 700 de metri de drum nou construit, pod peste Bega, 200 de metri extindere a bulevardului Dâmbovița”, a detaliat Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

92387121 111a 4048 a015 f314d9af9747

024d695f 969b 4a30 9b48 7329693e1760

224cd5e4 b1c1 47b4 9f90 7ec534dc89b6

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/