FOTO. SCM Poli și-a adus aminte cum se câștigă meciurile! Victorie cu CSM Focșani

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Handbaliștii de la SCM Poli au bifat prima victorie din acest sezon, în etapa a șasea, la scorul de 24-23 cu CSM Focșani. A fost un rezultat muncit, după un meci echilibrat și un joc bun făcut de moldoveni, mai ales în contextul în care alb-violeților le-au lipsit jucători importanți: Tcaciuc, Păiuș, Pribanic și Dragas, care au fost accidentați.

Poli a intrat mai bine în meci, dar și Focșaniul a avut momente bune de joc. Oaspeții au condus cu 3-5 după primul sfert de oră de joc. Timișoara a revenit în joc și după cinci minute avea avansul de 9-7, după reușitele lui Șomlea și Sadoveac. Poli nu a putut avea vreo desprindere categorică în meci, pentru că oaspeții au jucat destul de bine. După un 13-10, la pauză s-a intrat cu 13-11. Focșaniul nu s-a predat în repriza a doua, iar în minutul 54 a egalat. Scorul s-a făcut 20-20 după ce Pătru a profitat de o greșeală a lui Șomlea și a înscris. Bănățenii nu au cedat și au reușit să marcheze golurile decisive pentru victorie.

Cel mai bun marcator al lui Poli a fost Sadoveac cu 7 goluri, urmat de Marjanovic cu 5 goluri, Fenici cu 4 goluri, Șomlea cu 3, Milosevic și Cîmpan, două goluri fiecare și Năstăsie, un gol. Pentru Focșani, cel mai bun marcator a fost Miroiu, cu 7 goluri și el.

Sadoveac a precizat după meci că a fost important că jucătorii și-au primit salariile restante pe iunie și iulie. „Ne bucurăm că a venit prima victorie, deși a fost un meci foarte greu. Ne bucurăm pentru prima victorie, deoarece echipa Focșaniului în acest început de an este o echipă în mare formă. Era neînvinsă până în acest moment. Este foarte important să strângem puncte, nu contează ce jucători accidentați avem, suntem o echipă și trebuie să câștigăm în orice formulă. Contează că au intrat o parte din salarii, deoarece exista o nesiguranță în sânul echipei. Fiecare jucător se gândea la viitorul lui, și acum, având acest semn de bun augur, sperăm ca lucrurile să se pună pe făgașul lor normal. Aveam nevoie de o victorie pentru meciul contra celor de la Olympiacos”, a precizat Marius Sadoveac.

untitled design set 970x90 px

Dalibor Cutura a spus că e mândru de startul de sezon al elevilor săi, în ciuda acestei înfrângeri. „Felicit echipa din Timișoara pentru primele 3 puncte pe care le-a reușit. Eu sunt mulțumit, am luptat până la sfârșit. Am pierdut la un gol diferență. E clar că astăzi am pierdut meciul în atac. Eu sunt foarte mulțumit cu ce a făcut echipa până acum. Apărarea 5+1 a fost problema. Știam de la început că Timișoara joacă foarte agresiv, cu apărarea 5+1, și ne-am pregătit, dar se întâmplă. Jucătorii nu au fost foarte buni azi în atac. Avem meci cu Călărași, mergem mai departe. Oricum, începutul de sezon a fost bun pentru noi”, a punctat antrenorul Focșaniului.

Poli va juca din nou acasă duminică, de la ora 18.00, dar în turul II preliminar al Cupei EHF. La Timișoara vine pentru prima manșă campioana Greciei, Olympiakos Pireu.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/