FOTO. Schele și betoane. Primul campus școlar care se ridică în Timișoara postdecembristă ar fi trebuit să fie gata, dar lucrările merg greoi

campus lenau 5

Lucrările la noul campus școlar al Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara sunt gata abia în proporție de 30%, deși termenul inițial dat pentru finalizarea construcției era septembrie 2021. Lucrările au fost și sistate pentru luni bune, după ce pe șantier au fost descoperite elemente din vechea fortificație a Timișoarei.

Șantierul pentru noul campus școlar a demarat în 2019, pe terenul aflat între străzile Popa Șapcă și Oituz din Timișoara. Estimarea inițială era că lucrările vor fi gata în doi ani, însă stadiul este abia la 30%.

„La campusul Lenau, într-adevăr lucrările au început în 2019, vorbim despre primul campus școlar construit după revoluție. Acolo, lucrările au fost sistate pentru o lungă perioadă de timp din cauza descoperirilor arheologice, însă acesta este un lucru bun. Conducerea Primăriei Timișoara împreună cu constructorul au luat decizia de a conserva vestigiile găsite acolo în timpul excavării arheologice, vorbim de o parte din vechea fortificație a Timișoarei, care a fost conservată in situ și care va putea fi folosită ca material didactic pentru elevii care vor studia în acest campus. Lucrările continuă într-un ritm alert, s-a realizat aproximativ 30% din investiție, fundație, stâlpi, grinzi și acum se lucrează tot la structura de rezistență. Datorită acestor descoperiri, termenul este devansat pentru vara anului viitor.”, a declarat Bogdan Marta, consilierul primarului Dominic Fritz.

campus lenau 3

Costul total al proiectului se ridică la 60 de milioane de lei cu TVA inclus. Progresul construcției, spune directorul liceului, depinde foarte mult de finanțare.

campus lenau 2

„Eu regret foarte mult că nu au putut fi obținute fonduri europene pentru acest campus, pentru că ar fi fost o oportunitate pentru comunitatea noastră, pentru Timișoara. Este o construcție foarte solicitantă și din punctul de vedere al bugetului. Termenul de realizare era de 2 ani, cu posibilitate de prelungire pentru că s-au găsit niște vestigii arheologice, s-a întrerupt, iar s-a reluat și, după cum am spus, depinde foarte mult și de bugetul de finanțare.”, a declarat Elena Wolf.

campus lenau 1

Noul campus va avea patru corpuri de clădire care delimitează o curte interioară, 48 de săli de clasă, spații pentru profesori, un cabinet medical, o bibliotecă și o sală de gimnastică. Spațiul ar urma să găzduiască peste 1.000 de elevi care acum învață în mai multe clădiri ale liceului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/