În organizarea Primăriei și Consiliului Local Turnu Ruieni, având ca parteneri Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș și Asociația Cultural-Folclorică „Armenișana” din Armeniș, duminică, 8 mai, în localitatea Zervești a avut loc o nouă ediție a bine-cunoscutului Festival al Narciselor.
În luna mai, locuitorii din comuna Turnu Ruieni și nu numai se adună la Zervești pentru a se bucura de frumusețea narciselor care cresc spontan într-o poiană ce se întinde pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare, devenită între timp rezervație naturală.
Așa s-a întâmplat și duminică, când satul Zervești a devenit gazdă pentru localitățile învecinare și pentru turiștii veniți preponderent din județele limitrofe, Mehedinți și Timiș. Cu toții s-au bucurat de spectacolul narciselor de munte, dar și de programul pregătit de administrația locală din Turnu Ruieni, care și-a dorit să reînvie tradiția acestui festival, organizat pentru prima dată în 1965 și mai apoi, neîntrerupt, până în anul 1987. Oamenii locului nu și-au uitat niciodată obiceiurile și au reluat această frumoasă tradiție în anul 2000.
Atmosfera de sărbătoare de la Zervești a fost întreținută de ansamblurile folclorice: „Armenișana” din Armeniș, „Gugulanul” din Borlova, „Timișul” din Timișoara, „Florile Semenicului” din Bolvașnița, „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeș, „Cununa Timișului” din Timișoara și „Dunav” din Svinița – județul Mehedinți. Pe scenă au mai urcat și grupuri de copii, de la diverse școli și grădinițe, care au susținut, la rândul lor, scurte programe artistice.
Și, așa cum îi șade bine oricărei sărbători câmpenești, nu au lipsi nici preparatele culinare, participanții înfruptându-se din bucatele pregătite la ceaun și grătar de bucătari pricepuți. Toate udate bine cu vin, bere și țuică.
De departe, cel mai fericit a fost primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci, care a reușit să ducă mai departe tradiția locului: „Împreună cu reprezentanții Consiliului Local Turnu Ruieni am decis reluarea organizării sărbătorii narciselor, după o pauză de 11 ani. Și ne-am gândit ca invitaților noștri să nu le lipsească nimic, nici spectacolul folcloric, nici bucatele tradiționale, așa cum se întâmplă la orice sărbătoarea câmpenească. Ne bucurăm că au răspuns invitației noastre un număr atât de mare de oameni, din estimările noastre aproximativ 1.200 de suflete, și că eforturile noastre au meritat.”, a declarat primarul Cosmin Belci.