FOTO. Sala Polivalentă din Dumbrăvița, „îmbrăcată” într-o pictură murală de mari dimensiuni

pictura murala dumbravita 03b17f6e 20bd 4e56 ad9d e65b2726b97a

O pictură murală de aproape 600 metri pătrați a fost realizată de artistul timișorean Andrei Drăgan, cunoscut sub pseudonimul LUX, la Sala Polivalentă din Dumbrăvița. Lucrarea a fost inspirată de performanțele realizate de echipa de tenis de masă a comunei, multiplă campioană națională.

Este modalitatea prin care comunitatea mulțumește sportivelor care au reprezentat localitatea în competițiile interne și internaționale, și, în același timp, își propune să fie o sursă de inspirație pentru tinerii sportivi.

pictura murala dumbravita c2bd3475 766d 4c72 a8a8 60f09a3ce188

„Lucrarea este un joc compozițional și cromatic în jurul naturii explozive a sporturilor competitive. Momentul în care adrenalina și concentrarea din competiție transcend trivialitatea cotidiană devine centrul universului participanților.”, a explicat artistul Andrei Drăgan, cel care a realizat pictura.

pictura murala dumbravita 74107080 5f27 4989 a199 d0e9d8e3b13c

pictura murala dumbravita 5edf48b7 cc07 4288 a221 4705d8686b2a

„Este o mare bucurie pentru noi că tenisul de masă și rezultatele obținute de acest sport au ajuns sursă de inspirație și pentru artiști. Ideea de a realiza această pictură aici e excelentă, pentru că, și cu ajutorul ei, vom putea promova în continuare, în rândul tinerilor, atât tenisul de masa, cât și sportul în general.”, a apreciat Nicoleta Husar, antrenoarea cu care echipa de tenis de masă a Dumbrăviței a obținut titlurile de campioană a României.

pictura murala dumbravita 7d9ac988 86af 4bc9 b0fd aa9fd4165325

pictura murala dumbravita 17cc039d 7f50 4541 b98e abae837f804a

Lucrarea a fost realizată în cadrul proiectului (Car)Casa polivalentă, al cărui scop este să intervină într-un loc reprezentativ pentru comunitate și să dea o față nouă unei viitoare zone de interes, din care face parte și noua Casă de cultură, dar și alte obiective care vor revitaliza spațiul public al comunei.

pictura murala dumbravita 4836ca4a fbb5 47c8 b456 c42e6bb13951

pictura murala dumbravita 64996149 f1a3 4b64 b928 0611b210b6f9

„Este o pictură deosebită care impresionează prin dinamism. A fost o alegere foarte inspirată aceasta a Sălii polivalente, o clădire al cărei design era monoton și care a primit astfel un suflu modern. Avem în plan să organizăm un concurs de proiecte pentru amenajarea întregii zone. Anul acesta, greu încercat de pandemie, ne-a dat viața peste cap, dar am reușit să avem o agendă culturală extrem de diversificată, care să acopere cât mai multe domenii artistice: muzică, teatru, film, sculptură, pictură. Îmi doresc ca latura culturală a Dumbrăviței să crească de la an la an, să devenim o localitate cunoscută pentru evenimentele culturale și, de ce nu, să fim parte din proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană.”, a declarat Horia Bugarin, primarul Dumbrăviței.

(Car)Casa Polivalentă este un proiect cultural realizat de Andrei Drăgan (director artistic & coordonator producție), Andreea Săsăran (curator, manager de proiect & documentare multimedia), Ionuț Suciu (comunicare), într-un proiect produs de ACIA (Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică), finanțat de Primăria Dumbrăvița prin Consiliul Local Dumbrăvița și susținut de WLM Group.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/