FOTO. S-a deschis Parcul Crăciunului. Patinoarul, atracția vizitatorilor

parcul craciunului 9

Organizat la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, Parcul Crăciunului și-a deschis porțile pentru timișeni. Atracția principală a fost patinoarul amenajat, spre deosebire de anul trecut, sub scena principală din cadrul muzeului, acoperit cu prelată. De asemenea, concertele care se vor ține până în 27 decembrie se vor desfășura într-un iglu de mari dimensiuni.

Intrarea în parc și participarea la toate evenimentele organizate sunt gratuite.

Este a doua ediție a Parcului Crăciunului organizat de Consiliul Județean Timiș. Față de anul trecut, patinoarul a fost mutat sub copertina scenei principale. Sunt 500 mp cu gheață plus efecte speciale. Închirierea patinelor și intrarea pe patinoar sunt gratuite.

Concertele, spectacolele și atelierele se vor ține într-un iglu încălzit. În Laboratorul Crăciunului vor avea loc seară de seară spectacole live, de la ora 20.30.

 

Preparatele culinare vor putea fi consumate de vizitatori tot într-o zonă acoperită. Pe una dintre alei au fost amplasate căsuțe unde se vând diferite produse alimentare tradiționale, miere și altele specifice Crăciunului – ornamente confecționate manual.

 

Anul acesta, cei care merg la Parcul Crăciunului nu vor mai avea acces și la zona lacului, au decis organizatorii.

„Vom crește în fiecare an. Sunt mulți copii la acest pationar, care zicem noi că este unicat. Este aproape complet acoperit și are lumini speciale. Avem o zonă nouă, un dom care este acoperit și puțin încălzit și unde se vor desfășura toate actele artistice pe toată perioada târgului. Iar faptul că târgul se va desfășura până în 27 decembrie vine în urma solicitării participanților de anul trecut. Ne așteptăm ca în fiecare an să avem mii de vizitatori, la fel cum am avut și anul trecut.”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Tot în Parcul Crăciunului vor fi expuse pe toată perioada târgului fotografiile realizate de fotoreporteri din Timișoara cu evenimentele surprinse pe teren în acest an.

Timișenii vor putea ajunge la Muzeul Satului Bănățean folosind cursa regulată a STPT – linia 46, dar și cu un autobuz pus gratuit la dispoziție de CJT, din oră în oră, care va circula pe ruta Piața Iancu Huniade, Strada Hector/Bastionul Maria Theresia, Bulevardul Take Ionescu, Strada Simion Bărnuțiu, Strada Gheorghe Adam, Strada Avram Imbroane, Muzeul Satului Bănățean și retur.

Parcul Crăciunului va fi deschis timp de trei săptămâni, din 6 decembrie până în 27 decembrie, în intervalul orar 17.00 – 22.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/