FOTO. Rugăciuni pentru ploi liniştite şi roade bogate! Mitropolitul Banatului a binecuvântat ţarinile şi ogoarele de la Şag în duminica Rusaliilor

1000x100 (2) STPT job 1000x200

ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, a mers în duminica Rusaliilor din acest an în parohia Şag pentru a binecuvânta ţarinile şi ogoarele, aşa cum se obişnuieşte în această perioadă, după ce a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de către preotul paroh Florin Băran, de către Consiliul parohial și de credincioșii parohiei, veniți pentru a se ruga împreună. Apoi, toți cei prezenți au pornit într-un scurt pelerinaj, de la biserică și până la hotarul satului, după tradiția locului de sute de ani, prin care preotul alături de credincioși cere de la Dumnezeu ca ogoarele să aducă roadă bună în acel an.

„Părintele Mitropolit a oficiat slujba de sfințire a apei și a binecuvântat țarinile, rostind rugăciunile speciale din Molitfelnic, prin care a cerut ca bunul Dumnezeu să ocrotească toate culturile și roadele de grindină, dăunători, inundații și vijelii. Au fost citite și rugăciunile rânduite de Biserică pentru vreme de secetă sau neplouare, cerând lui Dumnezeu să reverse ploi liniștite și aducătoare de roadă peste pământul lovit de seceta din acest an”, au transmis reprezentanţii Mitropoliei.

Evenimentul a fost organizat de Parohia Șag, Consiliul parohial și implicarea Primăriei Comunei Șag.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/