FOTO. Reșița s-a impus în amicalul cu Ripensia. Cărășenii simt emulația mare din oraș, ripensiștii au o noutate interesantă în echipă

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

CSM Reșița s-a impus cu 1-0 în amicalul jucat cu Ripensia pe arena din Ciarda Roșie, Timișoara. Elevii lui Leo Doană, deși încărcați de antrenamentele fizice, au venit mai deciși să se impună și asta s-a văzut până la urmă în scor. Roș-galbenii lui Pelici au însă o noutate importantă: mijlocașul Vlad Tudorache, cel care e ca și semnat.

Meciul a fost unul dominat pe alocuri, în mai multe momente, de ripensiști. Determinarea a fost însă mai mare la rosso-nerri. Timișorenii nu au mizat pe Tînc, deoarece jucătorul născut la Reșița are probleme musculare și s-a antrenat separat și nici pe portarul George Păduraru. Reșițenii i-au testat pe Gerald Ben, Groza sau Andrei Rus. Unicul gol a venit în minutul 34, o reușită a lui Daniel Ene.

Ripensia: Dobre- C Lungu, Țiereanu, Hecsko, C Toma – Stoi, Neagu – Fotescu, Popovici, Golda – Voinea.

Au mai intrat: Mociu, Popa, Iseini, Zaluschi, Monea, Chera, Staicu, Apro, Dobie, Tudorache.

Reșița: Zimmermann, Banac, Vasiu, Ehmann, Vădrariu, Săulescu, Breșeni, Poiană,  Musteță, D. Ene, Cioablă.

Au mai intrat: Horvath, Dat, Cristea, Manea, Caragea, Gerald Ben, Babei, Danci, vlădia, Velici, D. Groza, An. Rus.

Pelici nu a fost supărat pe rezultat și așteaptă să semneze Tudorache

untitled design set 970x90 px

Alex Pelici a apreciat testul ca fiind util. „Un joc bun de pregătire. Ne dă posibilitatea să vedem unde suntem. Încă se vede acea oboseală după cantonament. Două reprize un pic diferite. O primă repriză bună a noastră, chiar dacă am primit gol, un joc bun, consistent. Am avut vreo patru ocazii mari. Din păcate, am ratat. Am primit acel gol, a fost din nou, bun pentru noi. Ne-am creat ocazii, ne-am creat situații. Încet-încet, experiența celor de la Reșița și-a spus cuvântul în zona mediană, acolo unde Danci și Cristea au câștigat clar mijlocul terenului. Acolo s-a făcut clar diferența în a doua repriză. Apoi, încet-încet ne-am stins. Nu am mai avut nimic creat, totul a fost întâmplător. Mai avem timp să facem analize. Ei au dorit să câștige, noi am alergat după egalare. Au fost multe faulturi la limită, din spate, multe momente când au rupt jocul și asta i-a iritat pe jucătorii noștri”, a precizat antrenorul timișorenilor.

Vlad Tudorache se antrenează de câteva zile cu ripensiștii. Format la Jiul Petroșani, mijlocașul central a ajuns la 25 de ani. După clubul din orașul natal, a trecut pe la satelitul lui Dinamo, Voluntari, Afumați și Energeticianul, pentru care sezonul trecut a jucat 27 de meciuri și a marcat 4 goluri. „A sosit încă de ieri. Clar, nu e în ritm, nu a apucat să înțeleagă ceea ce ne dorim. Tudorache se antrenează deocamdată cu noi, așteptăm actele. Eu sper să vină lângă noi pentru că este un jucător care are caracter și ne poate ajuta. Eu îmi doresc în primul rând un grup. Pentru că doar așa vom avea o șansă să trecem de aceste campionat, care se anunță foarte dificil. Vom vedea după următoarele amicale dacă sunt posturi deficitare. Există un semn de întrebare la fundașii centrali”, a precizat Pelici despre Tudorache și alt potențial transfer.

Tragerea la sorți a programului ligii secunde a aprins și mai tare entuziasmul la Reșița!

Leo Doană a fost mulțumit de cum a jucat echipa sa, la care a revenit Gelu Velici, după ce inițial „dezertase” din lot și astfel a ratat cantonamentul. „Nu ne interesează în perioada aceasta prea mult rezultatele, cu atât mai bine dacă vin și rezultatele pozitive. Noi am pus mai mult accent pe factorul fizic în perioada aceasta. Am coborât de o săptămână de pe munte, unde nu am lucrat deloc cu mingea, doar factorul fizic. Mă bucur pentru echipa mea, au ascultat și au pus în practică ce le-am cerut. Sunt și jucători în teste. Sâmbătă mai avem un meci cu ASU Poli și după aceea vom trage linie. Velici a revenit. A semnat cu noi. A stat o zi, două, nu știu ce nu i-a plăcut. Capriciile jucătorilor, dar asta este. Sper să-l pun pe picioare, pentru că din punct de vedere fizic este la pământ”, a spus antrenorul CSM-ului.

În prima etapă, U Cluj vine în Valea Domanului, iar Doană așteaptă debutul în noul sezon cu entuziasm. „U Cluj e o echipă cu tradiție, cu un buget foarte mare. Dar, până la urmă, sperăm tot răul să fie spre bine. Sper din tot sufletul la un stadion plin și cred că lumea din Reșița va veni. Lumea e dornică de fotbal. Au venit mulți sponsori pe lângă noi. Primăria, Consiliul Local ne ajută. Sperăm și Consiliul Județean să ne ajute și să fie bine. Reșița e o echipă de tradiție și își merită locul în Liga a II-a”, a mai spus Doană.

Cristian Bobar a explicat strategia clubului pentru întărirea lotului actual. „Suntem mulțumiți de prima parte de pregătire, dar cel mai important e că sunt mulțumiți antrenorii. Eu vreau să văd echipa în prima parte a campionatului și atunci pot să-mi dau cu părerea mai exact. Dar e bine că reușim să facem și noi transferuri, în limita bugetului pe care îl avem, pentru că nu avem un buget foarte mare în comparație cu alte echipe. Trebuie să rămânem aceeași echipă modestă și muncitoare și să găsim soluții, nu să ne plângem că nu avem bani și sunt alte echipe cu bugete mai mari ca noi. Nici nu vreau să aud de evitarea retrogradării, pentru că atunci n-are rost să ne mai înscriem în competiție. Vrem să fim și în primele opt echipe, sunt sigur că putem. Nu am spus niciodată de evitarea retrogradării, cine spune acest lucru, este o problemă și trebuie să o lămurim. Mai căutăm doi-trei jucători, un fundaș dreapta, un fundaș stânga. Avem și câțiva jucători în probe. Este foarte greu pentru că sunt salarii foarte mari anul acesta în Liga a II-a, neavând nici un buget foarte mare. Suntem și o echipă nou-promovată, dar sper ca prin seriozitatea noastră să câștigăm încrederea jucătorilor de la Reșița. Mă refer la partea financiară, condițiile pe care le avemsă ne ținem de cuvânt, a precizat Bobar.

Directorul sportiv a vorbit și despre entuziasmul oamenilor din Reșița referitor la echipă. „Stăm bine și cred că după țintarul de astăzi vom sta și mai bine. S-au vândut în jur de 7-800, chiar 1.000 de abonamente. După tragerea la sorți de astăzi sunt sigur că vom vinde și mai multe abonamente. Contează și pentru noi, și pentru jucători, pentru că-i împinge de la spate. La meciul de promovare au fost 5.000-6.000 de oameni în tribună. Reșița este și un oraș mai mic. Nu sunt foarte multe priorități și sunt sigur că lumea va veni să vadă echipa de tradiție, echipa noastră care și-a recuperat și palmaresul”, a mai spus Bobar.

Sâmbătă, Reșița joacă tot la Timișoara, cu ASU Politehnica, iar Ripensia va juca cu ACS Dumbrăvița.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/