FOTO: Reșița a deschis producția de mașini din România. Vezi cum arăta primul automobil 100% românesc!

Renumele industrial al Reșiței nu putea fi contestat. Mai mult decât atât, uzinele din municipiul care acum pare să-și dea ultima suflare au dat naștere primului automobil 100% românesc. Acesta a fost produs la uzinele Malaxa, de la Reșița, la mijlocul secolului trecut.

Primul autoturism autentic românesc a fost conceput tocmai în municipiul de pe Bârzava. Mașinuța, o adevărată realizare pentru acele vremuri, avea un motor cu trei cilindri în stea, cu răcire forţată cu aer, capabil să dezvolte 30 de cai putere. Greutatea motorului era de 80 kg, iar ansamblul cu diferenţialul şi cutia de viteze ajungea la 150 kg.

Viteza maximă la care putea ajunge autoturismul era de de 120 km/h, iar consumul de benzină se ridica la 10 litri la suta de kilometri. „Malaxa oferea un nivel înalt de confort şi putea transporta până la şase persoane. Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din faţă, sub capotă, unde se afla şi roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe şasiu se făcea prin tampoane de cauciuc”, după cum erau prezentate specificațiile mașini într-un articol citat de bzb.ro.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157646958382315″]

Proiectul autoturismului Malaxa aparţinea unui grup de ingineri şi tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. şi Malaxa din Bucureşti şi IAR din Braşov, conduşi de inginerul Petre Carp. Chiar dacă Reșița a fost în fruntea țării în anii 1945, cu supremația în ceea ce privește producția de mașini, premiera nu a durat prea mult.

Între 1945 şi 1947 s-au produs cam 800 de automobile pe an, pentru ca mai apoi producţia să fie oprită brusc, atunci când sovieticii au decis să mute linia de asamblare în URSS. Decizia a fost luată după ce Leonid Brejnev, aflat la Sofia, a fost transportat cu un automobil Malaxa şi a rămas impresionat de performanţele acestuia. Nu a durat mult până ce acesta a cerut mutarea uzinei Malaxa din Reşiţa la Podgorye, în Urali.

Astfel, doar doi ani a ținut faima inginerească a Reșiței, dar au fost mai productivi decât oricând. Mai mult, producția de autoturisme Malaxa a situat numele municipiului în fruntea listei istorice în ceea ce privește producția de mașini din România. Renumele mașinilor Malaxa răsună încă puternic în istorie și alături de ele și numele industriei reșițene.

CITEȘTE ȘI: VEZI CELE MAI IMPRESIONANTE FOTOGRAFII CU PERLA INDUSTRIEI CĂRĂȘENE

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/