FOTO: Primăvara vine pe acordurile Filarmonicii „Banatul” la Caransebeș!

Pe data de 1 Martie, municipalitatea și-a ținut promisiunea făcută la sfârșitul anului de a reitera evenimentul simfonic desfășurat în catedrala Episcopală cu ocazia aducerii Luminii de la Bethleem.

De această dată acțiunea culturală s-a desfășurat în sala de spectacole a casei de Cultură George Suru. Filarmonica „Banatul” din Timișoara a interpretat pentru publicul numeros un program de lucrări de mare popularitate ale compozitorilor J. Strauss, E. Morricone, C. Chaplin, E. Grieg sau W. A. Mozart.

Concertul a fost dedicat în special Episcopului Caransebeșului, PS Lucian, pentru cei 9 ani de păstorire la Caransebeș.

Potrivit primarului Marcel Vela, concertul a fost un mesaj de credință, bucurie și un început de primăvară bun pentru toți caransebeșenii.

„Sunt suficiente motive ca ascultând acest concert să ne simțim mai buni, mai sensibili și mai aproape de Dumnezeu. La mulți ani pentru toate doamnele și domnișoarele și mulțumesc Preasfințitului pentru tot ceea ce a făcut în Caransebeș, în special pentru ctitorirea Catedralei Episcopale, dorită încă de acum 100 de ani de către Patriarhul Miron Cristea, fost episcop de Caransebeș”, a menționat edilul urbei în deschiderea concertului.

filarmonica la caransebes

De când se află la conducerea singurei Episcopii din Banatul de Munte PS Lucian a înființat patru aşezăminte monahale, a reorganizat Episcopia Caransebeşului prin înfiinţarea de noi sectoare de activitate, rearondarea parohiilor şi a protopopiatelor, a înfiinţat 19 centre pastoral-misionare, 21 de parohii noi. De asemenea, la inițiativa PS Lucian a început înregistrarea în format electronic a cărţilor din Biblioteca Eparhiei Caransebeşului şi au demarat lucrările de amenajare a unui nou sediu şi a unei săli de lectură după standarde moderne.

Un proiect deosebit de important face referire la evidenţierea patrimoniului cultural bisericesc prin restaurarea bisericilor monument istoric din Caransebeș şi din eparhie și la înfiinţarea a două colecţii permanente de icoane vechi bănăţene: Colecţia de artă bisericească a Centrului Eparhial Caransebeş, în incinta Centrului Eparhial Caransebeş, şi Colecţia de artă bisericească a Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeş, în demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului şi Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul” din Caransebeş.

_DSC5562_01 filarmonica la caransebes

PS Lucian a primit titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin în 6 municipii și orașe și în 27 de comune din județul Caraș-Severin, în semn de apreciere pentru implicarea Episcopiei Caransebeșului în viaţa comunităţilor de credincioşi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/