Turiștii care vizitează cascada Bigăr vor avea posibilitatea de a se orienta și spre alte obiective din apropiere. Primarul Oraviței, Dumitru Ursu, este convins că orașul pe care îl conduce are cu ce să atragă vizitatori.
Inițiativa de a veni în sprijinul turiștilor care vizitează cascada Bigăr și care ar putea fi interesați și de obiectivele turistice din Oravița, aparține primarului Dumitru Ursu. Acesta, împreună cu echipa sa de consilieri, a vizitat în această dimineața zona cunoscutei cascade din apropiere de Bozovici. S-au întâlnit la fața locului cu șeful Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița, precum și cu primarul comunei Bozovici, Adrian Sergiu Stoicu, pentru a discuta posibilitatea amplasării în zonă a unui panou publicitar cu harta turistică a zonei Oravița, material inițiat și pus în practică de Primăria Oravița. După discuții legate de locația în care poate fi amplasat panoul, s-a stabilit că acesta va putea fi vizibil începând cu sfârșitul lunii august. Cum cascada Bigăr este vizitată de peste 30.000 de turiști anual, conform unei statistici efectuate de Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, Dumitru Ursu speră ca aceștia să viziteze și zona Oraviței.
„Am demarat o acțiune amplă de montare a panourilor publicitare cu obiectivele turistice din zona noastră. Primul pas este cascada Bigăr, mai ales că aici vin foarte mulți turiști și ar fi păcat să nu viziteze și orașul nostru. Avem cel mai vechi teatru din țară, cea mai veche farmacie montanistică din țară, cea mai veche gară și de asemenea cea mai veche linie ferată montanistică din țară. La acestea se adaugă și cele două muzee nou deschise, cel al monetăriei și cel al etnografiei și etnologiei. În zona Bigăr va exista un panou publicitar cu harta turistică și mă bucur nespus de mult că primarul de Bozovici a fost foarte receptiv și ne-a oferit un spațiu de amplasare. Următorul pas este de a pune panouri cu obiectivele turistice în zonele intens circulate pentru ca turiștii să poată avea acces vizual cu cele mai importante locații turistice din zona noastră”, a declarat Dumitru Ursu, primarul orașului Oravița, pentru Express de Banat.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669235853524″]