FOTO Una dintre porțile de intrare în cea mai mare fortificație preistorică din Europa, aflată lângă Timișoara, va fi reconstituită

img 1520

Consiliul Județean Timiș intenționează să atragă cât mai mulți turiști la Cornești, lângă Timișoara, unde a fost descoperită cea mai mare fortificație preistorică din Europa. Alin Nica a anunțat că una dintre porțile de intrare va fi reconstituită până în anul 2023.

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a efectuat o vizită, astăzi, alături de reprezentanți ai Muzeului Național al Banatului, la situl arheologic de la Cornești – Iarcuri. Acesta se află la o distanță de aproximativ 20 de kilometri de Timișoara, fiind descoperită în zonă cea mai mare fortificație din Epoca Bronzului din Europa.

Șeful CJ Timiș intenționează să pună în valoare descoperirile unice făcute lângă Timișoara, mai ales că în anul 2023 orașul de pe Bega va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Astfel, Alin Nica a anunțat că urmează să fie reconstituită una dintre porțile de intrare în fortificație. De asemenea, vor fi organizate diferite evenimente, inclusiv festivaluri, cu scopul de a atrage turiști la Cornești.

img 1529

Am avut o întâlnire cu directorul Muzeului din Berlin, alături de directorul Muzeului Național al Banatului legat de acest subiect. Cred că putem să punem în valoare această descoperire unică în acest peisaj temporal prin câteva elemente care ar putea să atragă public. Am descoperit aici câteva tipuri de vase, de așezări în perioada neolitică, am descoperit câteva urme de animale, inclusiv mamuți, care ar putea să fie foarte atrăgătoare, evident prezentate într-o formă care să suscite interesul publicului, și de aceea putem să gândim o reconstituire a acelor așezări, așa cum au fost ele în perioada bronzului târziu. Case din lut, ați văzut Castelul Zânelor, ceva asemănător, doar că acolo este ficțiune, aici este realitate. Am dori să facem un punct muzeal la Cornești, ca primă fază, și să reconstituim una dintre porțile de intrare în această fortificație”, a declarat Alin Nica.

Șeful CJ Timiș a mai precizat că după 2023, în fiecare an vor fi găsite noi modalități de a atrage turiști în zonă.

Fortificația cu valuri de pământ de la Cornești este veche de aproape 4.000 de ani și se întinde pe o suprafață de 1.700 de hectare.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

img 1549

img 1540

img 1534

img 1498

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/