Timp de două zile, polițiștii cărășeni au donat peste 8 litri de sânge pentru a salva vieți. Fie că erau în timpul liber, în concediu sau la serviciu, oamenii legii au răspuns „prezent”, conștientizând că fiecare picătură contează.
Timp de două zile, polițiști de la structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, inclusiv de la Poliția Orașului Bocșa și Poliția Orașului Oravița, s-au mobilizat și au mers din nou la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, pentru a dona sânge.
Cei 18 polițiști au donat peste 8 litri de sânge, atât de necesar unor pacienți internați în unități medicale. Fie că se aflau în timpul liber, în concediu sau la serviciu, polițiștii au fost din nou solidari cu cei în suferință și au mers să doneze sânge.
„Noi continuăm să donăm sânge și zilele următoare și îndemnăm pe toți cei care pot face acest gest de solidaritate să nu-l amâne! Vă așteptăm alături de noi! Stă în puterea fiecăruia să salveze vieți!”, este mesajul polițiștilor cărășeni.