Cel mai mare poet al Reșiței, așa cum a fost declarat astăzi în cadru festiv, dar și printre cei mai tineri, Christian Bistriceanu și-a editat gândurile, emoțiile și trăirile într-un volum ce aduce o prospețime în poezie.
Un val nou în cultura poetică a apărut astăzi, când tiparul a pus amprenta pe foile de poezii ale tânărului autor Christian Bistriceanu. La liceul unde a studiat, în biblioteca din incinta Colegiului Național „Mircea Eliade”, alături de foști colegi de facultate și elevi, critici literari și prieteni, poetul și-a lansat oficial volumul ce poartă numele de „Anul acesta va fi diferit. Poeme leneșe”. „Orice lansare de carte seamănă cu nașterea și botezul unui copil, pentru că fiecare carte este copilul autorului. Anul acesta va fi diferit, și asta, datorită faptului că s-a lansat această carte. Christian Bistriceanu propune ceva mai aparte în poezia românească. El este un leneș, o figură mai înceată aparent, dar la minte este destul de rapid”, a precizat criticul literar și editorul acestui volum, Gheorghe Jurma.
Cuvintele de laudă au început să curgă de la toți cei care au luat cuvântul la acest eveniment. Fie că a fost vorba de foști profesori sau de membrii din Cenaclul „Semenicul”, cei prezenți au ținut să povestească puțin despre autor sau opera sa. „Cartea sa aduce o prospețime a imaginii, o poezie care pleacă de la un univers citadin, cu toate rigorile specifice, plictiseala și altele, dar totuși se pot vedea rădăcinile lui de la sat. Christian Bistriceanu are acest aer foarte proaspăt și foarte puternic al poeziei adevărate”, a precizat poetul și prozatorul Gheorghe Zincescu. „Poezia lui Cristi este umbra unei stări de visare a noii generații, generație care este foarte sensibilă”, au fost cuvintele lui Gheorghe Popovici, profesor universitar în cadrul UEM. „Cristi este poetul nostru care își face treaba și de oriunde merge se întoarce cu câte un premiu. El doar dă impresia că este molcom, de fapt este foarte activ”, a precizat și Adela Berbentia, directorul Casei de Cultură a Studenților.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157638576604055″]
Cu emoție palpabilă, poetul și-a expus rugămințile față de cei care de acum încolo vor purta mai departe opera, cititorii. „Pe lângă absurda pretenție a autorilor ca volumele lor să fie citite, eu mai am două pretenții. În primul rând, să nu mă întrebați ce am vrut să spun în poezii, iar în al doilea rând, aș vrea să aveți bucuria lecturii, cel puțin la fel de mare cum a avut-o autorul atunci când a scris versurile”, a precizat Christian Bistriceanu. Elevii de liceu au fost cei care i-au adresat întrebări poetului, iar la final cei prezenți s-au îmbulzit la sesiunea de autografe pe volumele de poezii.