FOTO: Peste 100 de liceeni, cetăţeni majori!

O nouă ediţie de înmânare a distincţiilor s-a consumat astăzi în oraşul de pe Bârzava. Elevii claselor a XII-a din municipiu s-au prezentat în faţa edilului-şef pentru a-şi primi meritul de „Cetăţean major”.

Decernarea acestor diplome are loc de ani buni la Reşiţa, acţiunea devenind tradiţională pentru oraş. De altfel, însoţiţi de cadre didactice, toţi tinerii care au împlinit frumoasa vârstă de 18 ani în această perioadă s-au bucurat astăzi de un moment festiv desfăşurat la Casa Municipală. Şi-au ridicat diploma 120 de elevi de la Colegiul „Traian Lalescu”, Liceul Teoretic „Traian Vuia”, „Diaconovici Tietz”, „Mircea Eliade”, Liceul de Artă „Sabin Păuţa”, Liceul Teologic Baptist, Colegiul Tehnic Cărăşean, Colegiul Economic „Banatul Montan”.

Foarte emoţionaţi, tinerii nu au ezitat să se exprime. „Voi depinde singur la un moment dat, iar părinţii sper că nu mă vor mai bate la cap atât de mult. Am foarte multe planuri. Peste o treaptă am trecut, mi-am luat carnetul de şofer. Îmi doresc să ajung şi la facultate”, a declarat un adolescent.

cetatean major1 cetateni majori5

O tânără, foarte sigură pe ea, spune că în momentul de faţă se simte ca la 20 de ani. „Nu pot să exprim acum exact ceea ce simt. Multă lume zice că suntem mai responsabili. Eu nu mă simt responsabilă acum la 18 ani. În acest fel m-am simţit de la 16 ani, pentru că de atunci m-am maturizat treptat. Majoratul nu schimbă atât de mult aceşti doi ani”, a explicat Mădălina Lupitu din Reşiţa.

mihai stepanescu cetateni majori3

Tinerii au fost felicitaţi de primarul oraşului, după care au fost invitaţi la un pahar de suc şi schimb de impresii. „Este un semn de respect din partea administraţiei locale, care, totodată, le atrage atenţia că pe lângă acele drepturi o să aibă şi obligaţii, pentru că legile trebuie respectate de toată lumea”, a precizat edilul-şef Mihai Stepanescu.

cetateni majori4  cetateni majori2

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/